Preşedintele SUA, Donald Trump, programat la vizita medicală pe 12 ianuarie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele SUA, Donald Trump

Preşedintele SUA, Donald Trump, este programat la obişnuită vizită medicală pe 12 ianuarie, a fost confirmat o purtătoare de cuvânt a Casei Albe, Sarah Huckabee Sanders.

Preşedinţia americană a anunţat anterior că şeful statului urma să se prezinte la control anul acesta, la Centrul Militar Naţional Medical Walter Reed. Rezultatele examinării vor fi făcute publice după vizită, a precizat Sanders.

Miliardarul în vârstă de 71 de ani a făcut publice puţine informaţii despre starea sănătăţii sale.

În campania electorală, gastroenterologul său a dat publicităţii o scrisoare de patru paragrafe, în care afirma că va fi „cea mai sănătoasă persoană aleasă vreodată”.

Trump a apărut la „The Dr. Oz Show”, unde a spus că se simte nemaipomenit, făcându-şi publice analizele cu privire la colesterol şi de depistare a cancerului.

Liderul de la Casa Albă a ajuns în centrul atenţiei în urmă cu câteva săptămâni, după ce a părut că s-a exprimat cu dificultate într-un discurs. Casa Albă a spus că avea gura uscată.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele