Preşedintele Chatham House: Preşedinţia Biden va fi o problemă mai mare pentru China decât administraţia Trump

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele ales al SUA, Joe Biden

Preşedinţia Joe Biden va fi o problemă mai mare pentru guvernul chinez decât cei aproape patru ani de preşedinţie Donald Trump, a declarat pentru CNBC economistul Jim O’Neill, preşedinte al institutului britanic de cercetări Chatham House.

 Trump a adoptat o abordare diferită a relaţiilor SUA-China prin impunerea unilaterală de tarife împotriva Beijingului. Preşedintele american criticat deseori China pe Twitter şi a declanşat un război comercial cu China care a avut efect negativ asupra economiei globale.

Acestă politică diferă foarte mult de abordarea europeană, de exemplu, care deseori negociază disputele comerciale cu China folosind instituţii tradiţionale precum Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) şi G20.

Preşedintele ales Biden va susţine, de asemenea, ca aceste acorduri să fie negociate prin intermediul instituţiilor multilaterale, ceea ce ar putea însemna acţiuni mai concrete faţă de China.

"Am impresia că chinezii sunt mai preocupaţi de o administraţie Biden decât de o administraţie Trump", a spus O'Neill, fost economist şef la Goldman Sachs, în prezent preşedintele Chatham House, sugerând că echipa lui Biden ”are convingeri filozofice mai puternice” în problemele cheie.

”Aceştia (echipa lui Biden) se vor folosi forurile multinaţionale existente pentru a încerca să oblige China să respecte standardelor unor astfel de foruri internaţionale, fie că este vorba de OMS, G20, Banca Mondială etc. etc. Decât acest ... stil de negociere atât de iubit de Trump ”, a adăugat el.

Preşedintele chinez Xi Jinping l-a sunat pe Biden la începutul acestei săptămâni pentru a-l felicita pentru victoria sa în alegeri. Potrivit informaţiilor din presă, Xi a spus că speră că ambele ţări vor susţine spiritul de ”non-conflict, non-confruntare, de respect reciproc” atunci când îşi gestionează diferenţele.

Unul dintre numeroasele puncte de tensiune dintre SUA şi China a fost legat de schimbările climatice. Înainte de preşedinţia Trump, Washingtonul şi Beijingul s-au confruntat adesea cu privire la modul de abordare a nivelurilor crescute de dioxid de carbon.

Cu toate acestea, ambiţiile climatice ale SUA s-au schimbat odată cu Trump şi presiunea asupra Chinei de a-şi intensifica eforturile privind emisiile au scăzut oarecum. Beijingul şi-a schimbat poziţia şi în septembrie - la doar câteva săptămâni distanţă de votul prezidenţial din SUA -  anunţat obiectivul de a reduce emisiile de carbon la zero până în 2060.

”Într-un mod ciudat, s-ar putea să forţeze deja China să gândească puţin diferit”, a spus O'Neill despre impactul alegerilor SUA asupra Chinei.

Mai multe pentru tine:
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului