Preşedintele Biden afirmă că nu cunoaşte conţinutul documentelor confidenţiale găsite în fostul său birou

0
Publicat:

Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a declarat că nu cunoaşte conţinutul documentelor confidenţiale datând din perioada în care a fost vicepreşedinte (2009-2017), găsite într-unul din birourile pe care le folosea uneori, informează AFP.

FOTO EPA EFE

"Am fost informat despre această descoperire şi am fost surprins să aflu că documente care au legătură cu guvernul au fost aduse în acest birou. Dar nu ştiu ce este în documente", le-a spus preşedintele SUA reporterilor în marja unui summit cu omologul mexican şi premierul canadian organizat în Ciudad de Mexico.

Avocaţii săi vor "coopera pe deplin" la studierea acestor documente, a spus el, exprimându-şi speranţa că această examinare va fi finalizată "în curând".

Documentele au fost găsite atunci "când avocaţii mei au făcut ordine în biroul de la Universitatea din Pennsylvania", a precizat Joe Biden.

Imediat ce avocaţii au constatat că anumite documente aveau un caracter confidenţial "au făcut ce trebuia, au sunat la Arhive" să le predea, potrivit preşedintelui.

Acest "număr redus de documente clasificate" au fost găsite într-un "dulap încuiat" din Penn Biden Center, un think tank din cadrul Universităţii Pennsylvania, a declarat luni consilierul juridic al preşedintelui, Richard Sauber.

"Documentele nu au făcut obiectul niciunei cereri sau solicitări anterioare" şi, după predarea lor la Arhive, avocaţii preşedintelui Joe Biden au continuat să coopereze pentru "a se asigura că Arhivele deţine toate documentele de arhivat ale administraţiei Obama-Biden", a adăugat el.

FBI-ul a realizat în august o percheziţie spectaculoasă la reşedinţa din Florida a fostului preşedinte Donald Trump pentru a recupera mii de documente, inclusiv o sută de documente clasificate, cu care fostul şef de stat a plecat de la Casa Albă şi pe care refuza să le preda Arhivelor Naţionale.

"Când va percheziţiona FBI-ul numeroasele reşedinţe ale lui Joe Biden, sau chiar Casa Albă?", a reacţionat Donald Trump într-un comunicat de presă.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort