Preşedintele american Joe Biden va vorbi în faţa Adunării Generale a ONU pe 21 septembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Joe Biden FOTO EPA-EFE

Preşedintele american Joe Biden va vorbi pe 21 septembrie în faţa Adunării Generale a Naţiunilor Unite la New York, a anunţat luni Casa Albă într-un comunicat.

Reuniunea, care a avut loc anul trecut pe ecrane interpuse din cauza pandemiei, va fi organizată în format hibrid combinând intervenţii în persoană şi de la distanţă.  

Aproape o sută de şefi de state şi de guverne şi-au anunţat la ONU intenţia de a veni la New York, potrivit unei liste provizorii de participanţi obţinută marţi de AFP. 

Condiţii stricte au fost impuse, cu o prezenţă pentru fiecare delegaţie la sediul ONU, limitată la 7 persoane şi la 4 pentru delegaţia în amfiteatrul Adunării Generale. Vaccinarea anti-Covid sau testul negativ sunt obligatorii.        

După o retragere haotică din Afganistan care i-a deranjat pe unii dintre aliaţii SUA, Joe Biden va lansa o serie de întâlniri diplomatice.               

Pe 24 septembrie, Biden îi va primi la Casa Albă pe premierii Australiei, Indiei şi Japoniei.                

El intenţionează să reia ''Dialogul cvadrilateral de securitate'', un format pe care Washingtonul doreşte să se bazeze în faţa marilor ambiţii ale Chinei în zona Indo-Pacific.               

Mai târziu, la sfârşitul lui octombrie şi începutul lunii noiembrie, va urma summitul G20 şi întâlnirea internaţională pentru climat COP26. La începutul lui decembrie, preşedintele american vrea să organizeze în format virtual "un summit pentru democraţie" dar lista de participanţi nu este încă cunoscută. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online