Preşedintele american Joe Biden va semna un ordin executiv care ar urma să protejeze accesul femeilor la avort şi contracepţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Profimedia

Preşedintele american Joe Biden va semna vineri un ordin executiv care ar urma să protejeze accesul femeilor la avort şi contracepţie după ce Curtea Supremă a anulat luna trecută verdictul Roe v Wade care proteja dreptul la avort al femeilor, a anunţat Casa Albă, relatează Reuters.

Biden, un democrat, este sub presiunea susţinătorilor săi, în special progresişti, de a acţiona după decizia capitală a Curţii Supreme, care a anulat aproximativ 50 de ani de protecţie pentru drepturile reproductive ale femeilor, potrivit  Agerpres.

Preşedintele SUA va cere Departamentului serviciilor de sănătate să ia măsuri pentru a proteja şi extinde accesul la „medicaţie pentru avort” aprobată de Agenţia federală pentru hrană şi medicamente (FDA), a informat Casa Albă.

De asemenea, el va ordona departamentului să se asigure că femeile au acces la asistenţă medicală de urgenţă, servicii de planificare familială şi contracepţie, inclusiv dispozitive intrauterine.

Procurorul general al SUA şi consilierul Casei Albe vor convoca avocaţi pro bono şi alte organizaţii pentru a furniza consiliere juridică pentru pacientele care vor să avorteze, precum şi unităţilor care asigură astfel de servicii.

Asta ar putea include „protejarea dreptului de a călători în afara statului pentru a primi îngrjire medicală”, a mai precizat Casa Albă într-un comunicat.

Decizia Curţii Supreme a restabilit capacitatea statelor de a interzice avortul. Drept consecinţă, femeile cu sarcini nedorite au acum de ales între o călătorie într-un alt stat unde procedura rămâne legală şi disponibilă, achiziţia de pe internet a unor medicamente care provoacă avortul sau trecerea printr-un avort ilegal potenţial periculos, potrivit sursei citate.

Această chestiune i-ar putea ajuta pe democraţi să revină în sondaje în perspectiva alegerilor de la jumătatea mandatului din noiembrie, când republicanii au şansa de a prelua controlul Congresului. Democraţii au o majoritate redusă în Camera Reprezentanţilor şi controlează Senatul prin votul decisiv al vicepreşedintei Kamala Harris în caz de egalitate.

Ordinul executiv al lui Biden de vineri are drept scop şi protejarea vieţii private a pacienţilor sau asigurarea siguranţei pentru clinicile mobile pentru avorturi de la graniţele statelor. De asemenea, decizia impune stabilirea unei task force pentru a coordona răspunsul administraţiei în privinţa asigurării accesului la îngrijiri medicale pentru femeile însărcinate.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”