Planul pentru Gaza. SUA și Israelul discută despre o posibilă administrație americană pentru regiune

0
Publicat:

Statele Unite și Israelul au discutat posibilitatea ca Washingtonul să conducă o administrație temporară în Gaza, au transmis mai multe surse pentru Reuters.

SUA și Israelul discută despre o posibilă administrație americană provizorie în Gaza FOTO Arhivă

Consultările „la nivel înalt” s-au concentrat pe un guvern de tranziție condus de un oficial american, care ar supraveghea Gaza până la demilitarizarea și stabilizarea acesteia și până la apariția unei administrații palestiniene viabile, au declarat sursele.

Discuțiile sunt unele preliminare și nu există un calendar fix privind durata unei astfel de administrații conduse de SUA, aceasta urmând să depindă de situația de pe teren, au mai spus cele cinci surse.

Comparația cu Irak

Sursele, care au vorbit sub protecția anonimatului deoarece nu erau autorizate să discute public despre aceste negocieri, au comparat propunerea cu Autoritatea Provizorie a Coaliției din Irak, instituită de Washington în 2003, imediat după invazia condusă de SUA care l-a îndepărtat de la putere pe Saddam Hussein.

Acea autoritate a fost percepută de mulți irakieni ca o forță de ocupație și a transferat puterea unui guvern interimar irakian în 2004, după ce a eșuat în a controla o insurecție în creștere.

Alte țări ar fi invitate să participe la administrația condusă de SUA în Gaza, au spus sursele, fără a preciza care. Administrația ar include tehnocrați palestinieni, dar i-ar exclude atât pe membrii grupării islamiste Hamas, cât și pe cei ai Autorității Palestiniene, care deține autoritate limitată în Cisiordania ocupată.

Hamas, gruparea islamistă care controlează Gaza din 2007, a declanșat actualul război pe 7 octombrie 2023, când militanții săi au intrat în comunități din sudul Israelului, ucigând aproximativ 1.200 de persoane – majoritatea civili – și luând alți 251 ostatici.

SUA refuză să vorbească despre negocieri

Sursele au spus că nu este clar dacă se va ajunge la un acord. Discuțiile nu au ajuns în punctul în care să se stabilească cine ar putea prelua rolurile-cheie.

Sursele nu au precizat care parte a venit cu propunerea și nici nu au oferit detalii suplimentare despre negocieri.

Ca răspuns la întrebările Reuters, un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA nu a comentat direct dacă au existat discuții cu Israelul privind o autoritate provizorie condusă de SUA în Gaza, afirmând că nu pot vorbi despre negocieri în curs.

„Ne dorim pacea și eliberarea imediată a ostaticilor”, a spus purtătorul de cuvânt, adăugând: „Pilonii abordării noastre rămân fermi: susținem Israelul, susținem pacea.”

Biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu a refuzat să comenteze.

Perioadă de tranziție

Într-un interviu acordat în aprilie postului Sky News Arabia, deținut de Emiratele Arabe Unite, ministrul israelian de Externe, Gideon Saar, a declarat că crede că va exista o „perioadă de tranziție” după conflict, în care un consiliu internațional de administrație – inclusiv „țări arabe moderate” – va supraveghea Gaza, palestinienii acționând sub coordonarea acestora.

„Nu vrem să controlăm viața civilă a populației din Gaza. Singurul nostru interes în Fâșia Gaza este securitatea”, a spus el, fără a numi țările care ar putea fi implicate. Ministerul de Externe nu a răspuns unei cereri de comentarii suplimentare.

Ismail Al-Thawabta, directorul biroului de presă al guvernului din Gaza condus de Hamas, a respins ideea unei administrații conduse de Statele Unite sau de orice alt guvern străin, afirmând că poporul palestinian din Gaza ar trebui să-și aleagă singur conducătorii.

Autoritatea Palestiniană nu a răspuns unei solicitări de comentarii.

Riscuri

Un plan american de administrare provizorie a Gazei ar marca cea mai amplă implicare a SUA în Orientul Mijlociu de la invazia Irakului și ar atrage riscuri majore. Dacă Washingtonul ar fi perceput ca forță de ocupație, ar putea provoca reacții negative din partea statelor din regiune, inclusiv a aliaților, notează Reuters.

Emiratele Arabe Unite au propus o guvernare postbelică internațională, dar condiționează participarea de includerea Autorității Palestiniene și de existența unei perspective reale pentru un stat palestinian. Israelul se opune ferm acestui scenariu și respinge orice rol pentru Autoritatea Palestiniană în Gaza.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort