Pete Buttigieg, primul ministrul gay din istoria SUA, şi soţul său au devenit părinţi de gemeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Twitter

Pete Buttigieg, primul politician din istoria Statelor Unite care a anunţat public că este homosexual şi a devenit apoi ministru, şi soţul lui, Chasten Glezman Buttigieg, au publicat pe reţelele de socializare o fotografie cu gemenii lor, sâmbătă, la câteva săptămâni după ce au anunţat în luna august că au devenit părinţi, fără să dezvăluie, atunci, alte detalii, informează AFP, citată de Hotnews.

Aceştia au postat pe Twitter o fotografie alb-negru, dintr-o încăpere ce pare a fi o rezervă de spital. Fiecare ţine câte un bebeluş înfăşat într-un scutec cu motive miniaturale.

„Suntem încântaţi să îi primim pe Penelope Rose şi Joseph August Buttigieg în familia noastră", a scris Pete Buttigieg, care a fost una dintre vedetele alegerilor primare ale democraţilor pentru prezidenţialele din 2020.


„Eu şi Chasten suntem mai mult decât recunoscători pentru toate urările primite după ce am anunţat că am devenit părinţi", pe 17 august, a scris pe Twitter Pete Buttigieg, un politician în vârstă de 39 de ani care ocupă funcţia de ministru al Transporturilor în administraţia americană, scrie Hotnews.

Pete Buttigieg a fost primar în South Bend, un oraş din statul american Indiana. Acesta a fost militar în Afganistan şi a beneficiat de o ascensiune formidabilă la alegerile primare ale democraţilor pentru prezidenţiale, cu toate că, iniţial, nu era o figură cunoscută.

El este „prima persoană care a anunţat public că face parte din comunitatea LGBT şi care a fost numită într-o poziţie permanentă în cadrul cabinetului prezidenţial", potrivit organizaţiei Victory Institute.

Soţul său este profesor şi scriitor şi a fost alături de Pete în mitingurile campaniei electorale din 2020.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie