Pentagonul a descoperit și monitorizează un balon spion chinez, pe teritoriul SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Washingtonul a anunțat adoptarea unor măsuri de protecție împotriva colectării de informații importante.

Foto: Arhiva Adevărul

În ultimele zile, SUA au urmărit ceea ce se crede a fi un balon de recunoaștere chinez în partea de nord a țări, a transmis joi compania de televiziune NBC, citându-l pe secretarul de presă al Pentagonului, generalul US Air Force Patrick Ryder.

Guvernul Statelor Unite a identificat și urmărește un balon de recunoaștere la mare altitudine, deasupra continentului american”, a spus el. „Îl monitorizăm îndeaproape”, a spus purtătorul de cuvânt, menționând că „imediat după descoperirea balonului, autoritățile americane au luat măsuri de protecție împotriva colectării de informații importante”.

Potrivit surselor companiei de televiziune, guvernul SUA este „sigur că balonul aparține Chinei” și a trimis o solicitare corespunzătoare autorităților chineze „printr-o varietate de canale atât în ​​SUA, cât și în Beijing”. Balonul stratosferic, conform reprezentanților Pentagonului, a fost văzut miercurea trecută deasupra orașului Billings (Montana), unde a sosit, probabil din Insulele Aleutine, zburând deasupra teritoriului Canadei. După cum a subliniat o sursă NBC din rândul oficialilor de rang înalt al Pentagonului, balonul de recunoaștere se află încă deasupra teritoriului Statelor Unite, locația lui exactă ne fiind însă  indicată.

NBC notează că, miercuri, secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a avut o întâlnire cu participarea președintelui șefilor de stat major al Forțelor Armate ale SUA (AF), generalul Mark Milley și a șefului Comandamentului de Nord al SUA, generalul Glenn VanHerke, care deține și postul de șef al Comandamentului Comun de Apărare Aerospațială Nord-American. La întâlnire, potrivit NBC, s-a pus întrebarea ce fel de amenințare ar putea reprezenta „balonul stratosferic chinez”, precum și eventualele măsuri de represalii. În urma întâlnirii, s-a decis „să nu-l eliminăm cinetic” din cauza posibilelor riscuri pentru oameni. În aceeași zi, reprezentanții departamentului american de apărare au oferit posibile opțiuni de răspuns președintelui Joe Biden, indică firma de televiziune.

Sursele NBC notează că, în legătură cu detectarea balonului de recunoaștere, au decolat, mai multe avioane inclusiv avioanele de luptă F-22 Raptor de generația a cincea, precum și o aeronavă de avertizare timpurie AWACS. Compania de televiziune subliniază că, datorită altitudinii balonului, acesta nu reprezintă o amenințare pentru aviația civilă. 

Mai multe pentru tine:
Cum se face tocănița de post ca la mănăstire. Este recomandată în Postul Paștelui
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Două zodii primesc un semn clar de la Divinitate până la finalul lunii februarie. Decizia luată acum le schimbă complet anul 2026
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Laura Cosoi a anunțat în premieră în podcastul lui Horia Brenciu sexul celui de-al cincilea copil. Actrița mai are patru fete
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă