Pentagonul avertizează cu privire la un război rus „prelungit” în Donbas: Aceste forţe vor fi reechipate pentru a continua lupta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO ilustrativă: Gettyimages

O recentrare a efortului rus de război asupra Donbasului, în estul Ucrainei, unde forţele ruse urmează să înfrunte o armată ucraineană călită în război, prevesteşte un război ”prelungit”, avertizează joi un oficial de rang înalt de la Pentagon, relatează AFP.

Forţele ruse şi-au început retragerea de la Cernobîl (nord) şi au ”abandonat” aeroportul militar de la Gostomel, la nord-vest de Kiev, însă ”credem în continuare că este o repoziţionare”, a declarat presei acest oficial, care a cerut protecţia anonimatului. ”Noi n-avem absolut niciun indiciu că aceşti militari (ruşi) se întorc acasă sau căsunt îndepărtaţi definitiv din luptă”, a subliniat el. ”Ceea ce credem în continuare este că aceste forţe vor fi reechipate şi trimise înapoi în Ucraina (...) pentru a continua lupta, în conformitate cu ceea ce credem noi că este obiectivul lor, adică per ansamblul estul”, şi anume regiunile ucrainene separatiste proruse Lugansk şi Doneţk, în Donbas, a precizat el. 

Însă ”ucrainenii cunosc foarte bine teritoriul”, a subliniat el, amintind că aceştia luptă împotriva separatiştilor proruşi de opt ani în această zonă. 

”Aşadar nu pentru că le va fi mai uşor îi acordă prioritate îşi sporesc efectivele şi pun mai multă energie în asta”, a avertizat el.

 ”Acest lucru ar putea prevesti un conflict mai lung, mai prelungit”, a subliniat acest oficial de rang înalt de la Pentagon.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
”Ducesa nimfomană” și-a bătut joc de Regină? Cum a profitat fără rușine Ferguson de Elisabeta a II-a
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă