Pentagonul a retras jumătate din trupele şi echipamentele sale din Afganistan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentagonul a anunţat marţi că a retras jumătate din trupele şi echipamentele sale militare din Afganistan, transmite Reuters.

Armata SUA a transferat echivalentul a aproximativ 500 de încărcături de avioane mari de marfă, potrivit unei actualizări a Comandamentului Central al SUA.

Aproximativ 13.000 de echipamente care nu vor fi lăsate armatei afgane au fost, de asemenea, predate Agenţiei de Logistică a Apărării, pentru distrugere.

SUA au predat în mod oficial şase facilităţi armatei afgane.

În luna aprilie, Biden a anunţat retragerea completă a trupelor americane din Afganistan până la 11 septembrie, ceea ce va pune capăt celui mai lung război al Americii.

Programul de retragere stabilit de Biden diferă de termenul negociat anul trecut de administraţia Trump cu talibanii. Conform acordului, toate forţele străine ar fi trebuit să părăsească Afganistanul până la 1 mai.

Retragerea integrală a aproximativ 3.000 de membri ai serviciului militar al SUA va coincide cu cea de-a 20-a aniversare a atacurilor teroriste din 11 septembrie, care au contribuit la intrarea Americii în războaie îndelungate din Orientul Mijlociu şi Asia Centrală.

Într-o discuţie telefonică efectuată luni cu reporterii, comandantul comandamentului central al SUA, generalul Frank McKenzie, a declarat că SUA sunt angajate în negocieri pentru ca bazele să fie utilizate ca misiuni de combatere a terorismului după plecarea trupelor americane.

”Este intenţia noastră să putem continua să urmărim Al Qaeda şi ISIS de la distanţă, din alte locaţii ale teatrului de operaţiuni, şi lucrăm acum cu prietenii din regiune pentru a stabili această capacitate pe măsură ce mergem mai departe”, a spus McKenzie.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple