Paul Manafort, fostul şef de campanie al lui Trump, l-a minţit pe procurorul Mueller chiar şi după ce a făcut o înţelegere cu el

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul şef de campanie al preşedintelui american Donald Trump, Paul Manafort, a minţit cu privire la interacţiunile sale cu un agent al serviciilor secrete ruse chiar şi după ce a ajuns la un acord cu procurorul special Robert Mueller, conform unei judecătoare federale, scrie The Guardian.

Manafort şi-a încălcat astfel acordul cu Robert Mueller prin oferirea de declaraţii false către echipa procurorului special, FBI şi un juriu privind legăturile sale cu agentul Konstantin Kilimnik.

Astfel, echipa lui Mueller nu mai este nevoită să decidă pedeapsa mai uşoară care îi fusese promisă lui Manafort când a ales să colaboreze cu investigatorii. Manafort neagă că ar fi minţit.

Judecătoarea Amy Berman Jackson a emis ordinul miercuri searaă, la tribunalul federal din Washington DC.

Jackson a afirmat că echipa lui Mueller a ajuns la concluzia că Manafort a minţit cu privire la trei aspecte – interacţiunile sale cu Kilimnik, o plată pe care a primit-o de la o grupare de campanie pro-Trump şi o altă investigaţie care nu a fost identificată.

Ea a precizat că echipa lui Mueller nu a putut dovedi şi faptul că a minţit în alte două instanţe – privind contactele sale cu oficiali ai administraţiei Trump şi rolul lui Kilimnik într-o operaţiune pentru a obstrucţiona justiţia.

Mueller investighează amestecul Rusiei în alegerile prezidenţiale din 2016, despre care serviciile secrete americane au ajuns la concluzia că a avut ca scop ajutarea lui Trump.

Manafort, în vârstă de 69 de ani, a fost acuzat de Mueller că a minţit cu privire la faptul că ar fi distribuit datele electorale din 2016 cu Kilimnik, cel care a fost coleg cu Manafort în campanii pentru politicieni pro-Kremlin în Europa.

De asemenea, Manafort ar fi minţit investigatorii cu privire la planurile pe care el şi Kilimnik le aveau pentru a dezvolta o înţelegere cu privire la acţiunile agresive ale Rusiei în Ucraina.

Kilimnik, în vârstă de 48 de ani, s-a antrenat la o universitate care are legături cu agenţia de servicii secrete a Rusiei, cunoscută înainte ca GRU, care ar fi ajutat Kremlinul să se implice în alegerile americane din 2016.

Conform investigatorilor, Manafort s-a întâlnit cu Kilimnik de două ori în 2016 şi el i-a dat lui Kilimnik datele electorale în august la o întâlnire din New York. Echipa lui Mueller a descoperit că Manafort s-a întâlnit cu Kilimnik şi în 2017, în Spania.

Avocaţii lui Manafort susţin că el nu a minţit intenţionat investigatorii, ci pur şi simplu nu îşi mai aminteşte anumite detalii şi că lucrează pentru a clarifica orice afirmaţii greşite.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort