Pasagerii avionului prăbuşit în San Francisco pot „scutura” compania aeriană de sute de milioane de dolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aterizarea eşuată pe aeroportul din San Francisco a unui avion Boeing 777, accident soldat cu doi morţi şi zeci de răniţi, ar putea costa compania Asiana Airlines sute de milioane de dolari. Potrivit CNN Money, chiar şi pasagerii care au scăpat fără nicio zgârietură pot cere daune de cel puţin un milion de dolari.

„Nu cred că există vreun caz care să valoreze mai puţin de un milion de dolari. Sunt cazuri în care se pot cere multe milioane”, a declarat Arthur Wolk, unul dintre cei mai buni avocaţi americani specializaţi pe accidente aviatice.

În urma prăbuşirii avionului operat de Asiana Airlines, primul accident aviatic soldat cu morţi din SUA din ultimii patru ani, 182 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Unii au scăpat cu doar câteva zgârieturi, alţii, mai puţin norocoşi, au rămas paralizaţi.

Wolk spune că chiar şi cei 123 de pasageri care au scăpat fără nicio zgârietură pot primi daune de cel puţin un milion de dolari de la compania aeriană sud-coreeană, dacă invocă sindromul de stres posttraumatic.

„Sindromul de stres posttraumatic este o boală perfidă”, a declarat avocatul. „Mulţi dintre ei nu se pot întoarce la muncă. Chiar şi cei care cred că sunt în regulă şi se întorc la muncă, şase luni îşi pot da seama că au o problemă”.

În 1989, după ce un avion al United Airlines s-a prăbuşit în Iowa, tribunalele americane au început să ofere daune morale pasagerilor implicaţi într-un accident aviatic, care invocă stres posttraumatic, scrie CNN.

Bineînţeles, cei mai mulţi bani vor merge la cei care au fost grav răniţi şi la familiile celor două eleve care au murit în urma impactului. Înţelegerile companiei cu victimele sau cu familiile acestora se vor ridica la câteva milioane de dolari de căciulă, luând în seamă costurile medicale, rănile suferite, suferinţa victimelor, salariile pierdute în urma accidentării etc.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate