Organizaţii evreieşti l-au informat pe John Kerry despre antisemitismul din Ungaria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După Congresul Mondial Evreiesc desfăurat la Budapesta, zeci de organizaţii americane şi internaţionale au trimis o scrisoare secretarului de stat american, John Kerry  despre situaţia antisemitismului din Ungaria.


Acesteai-au cerut că, ţinând cont de intensificarea în Ungaria a urii faţă de evrei, în relaţiile dintre SUA şi Ungaria  să păstreze pe ordinea de zi tema intoleranţei şi discriminării. Textul scrisorii, semnat de Congresul Mondial Evreiesc, Centrul simon Wiesenthal, Comisia Evreilor americani (AJC), Liga Anti-Defăimare (ADL) şi alte organizaţii, a fost publicat pe situl scribd.com şi preliat de presa din Ungaria.

În document se menţionează că în Ungaria trăieşte astăzi cea mai mare comunitate evreiască din europa centrală şi atrag atenţia asupra faptului că în Raportul Departamentului de Stat pe 2012 privind respectarea drepturilor omului, se atrage atenţia asupra unor evoluţii îngrijorătoare la adresa evreilor Se fac referiri la creşterea sprijinuluui acordat partidului xenofob şi antisemit  “Jobbik” şi la tendinţele de reabilitare în Ungaria a unor personalităţi care, în timpul celui de-al doilea război mondial au fost antisemiţi şi prieteni ai fasciştilor.

Se menţionează atacurile împotriva evreilor şi a instituţiilor evreieşti, fre cvenţa mare a articolelor cu character antisemit în media, pe internet şi pe străzi. Toate acestea, afirmă emnatarii scrisorii, concordă cu tendinţele de intemsificare a antisemitismului, constatate în opinia publică din Ungaria. Ei amintesc şi de sondajul realizat de ADL în şapte ţări, inclusive în Ungaria din care a reieşit că 63 la sută dintre cei chestionaţi din această ţară împărătşesc stereotipiile  şi opiniile negative tradiţionale despre evrei.

 Ţinând cont de creşterea urii manifestate în Ungaria împotriva evreilor şi altor minoritţi, mai ales a celei roma, semnatarii cer secretarului de stat ca , în afara nivelului ficial, tematica să fie ridicată personal de el în convorbirile directe cu conducătorii unguri.

 

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG