Opțiunile strategice ale SUA în privința războiului din Ucraina

0
Publicat:

Confruntate cu o potențială invazie chineză a Taiwanului și cu războiul declanșat de Rusia în Ucraina, SUA au o politică strategică ce poate fi considerată un amestec de contradicții, dileme și paradoxuri, scrie Harlan Ullman, consilier senior la Atlantic Council.

SUA caută să evite escaladarea războiului din Ucraina FOTO SHUTTERSTOCK

Între timp, relațiile SUA cu China și Rusia continuă să se deterioreze. De aceea poate că ar fi momentul pentru o revizuire majoră a strategiei SUA.

Riscul unui război cu China pe seama Taiwanului poate fi atenuat prin mărirea costului pentru Beijing în cazul unei decizii de invazie. Printr-o strategie asimetrică de apărare, de pildă a „porcului spinos”, Taipeiul are șansa să împiedice invazia. Întrebarea fundamentală este de ce Taipeiul este atât de ezitant să procedeze astfel.

În privința războiului din Ucraina, administrația Biden a subliniat că SUA doresc să evite o escaladare a conflictului care să declanșeze eventual Al Treilea Război Mondial. Totuși, cazul Ucrainei este mai complicat decât cel al Chinei, pentru că un război în desfășurare comportă riscuri. Momentan, sprijinul față de Ucraina este prins între refuzul lui Biden de a trimite avioane de luptă F-16 și pledoaria fostului premier britanic Boris Johnson pentru echivalentul promisiunii lui Kennedy de a plăti orice preț pentru salvarea democrației în fața agresiunii unui dictator scăpat de sub control.

Opțiunile SUA

În afară de a intra în război cu Rusia pentru a o scoate din teritoriile ocupate în Ucraina, SUA au trei opțiuni simple.

Prima este ca SUA și aliații săi să furnizeze Kievului mijloacele militare care să-i permită să redobândească controlul asupra teritoriilor ocupate - și astfel să revină la granițele de dinainte de 24 februarie - sau să fie mai ofensivă și să ia înapoi atât Crimeea, cât și o mare parte din Donbass.

A doua ar fi ca Ucraina să poată să rămână în luptă îndeajuns de mult încât să provoace forțelor Moscovei numărul de victime și cantitatea de suferință necesară care să o oblige să negocieze.

A treia ar fi să se urmărească prioritar negocierile prin impunerea de motivații și descurajări ambelor părți beligerante.

Implicațiile pentru cursul războiului

Prima opțiune ar necesita un efort uriaș prin care Ucraina să fie înzestrată cu o capacitate de operațiuni combinate. Cel puțin cinci brigăzi dacă nu mai multe de echipamente ar fi necesare ceea ce în mare ar însemna: 500 tancuri grele sau mai multe; 2000 de vehicule de luptă; rachete cu rază lungă capabile să lovească ținte în interiorul Rusiei; peste 3.000 de piese de artilerie, câteva escadrile de avioane de vânătoare și elicoptere de atac; mine și contramine; logistică; comandă și control, precum și instruirea și sprijinul necesar pentru operarea și întreținerea acestor echipamente. Costul ar fi de ordinul sutelor de miliarde de dolari, ceea ce ar depăși capacitatea SUA și a NATO de a le livra la timp pentru a face o diferență pe câmpul de luptă înainte de sfârșitul anului.

A doua opțiune este ceea ce fac în acest moment SUA și NATO. Liderii ucraineni sunt convinși că o ușoară creștere, poate chiar una ceva mai mare, a livrărilor ar putea schimba cursul războiului, și chiar să permită Kievului să ia înapoi Crimeea. A treia opțiune, cu excepția cazului în care ar fi urmărită în secret, ar încălca promisiunile conform cărora doar Ucraina poate decide modul și momentul în care au loc negocieri.

Opțiunea a doua e de așteptat să prevaleze având în vedere obiectivul evitării unui război cu Rusia. Totuși, asta nu rezolvă problema ulterioară a modalității în care se va încheia războiul - în contextul în care Vladimir Putin nu dă semne de domolire, se anticipează o nouă ofensivă majoră, iar până acum Moscova nu s-a preocupat de numărul de victime, conchide Harlan Ullman, consilier senior la Atlantic Council.

.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”