Oligarh apropiat de Putin, acuzat că a încercat să obțină cetățenia americană pentru copiii lui

0
Publicat:

SUA au anunţat joi că l-au inculpat pe oligarhul rus Oleg Deripaska, pe partenera de viaţă a acestuia şi alte două persoane, pentru că au pus la cale un plan menit să le obţină cetăţenia americană celor doi copii ai săi, încălcând astfel sancţiunile decise de SUA, informează AFP.

Oleg Deripaska FOTO: EPA-EFE

Oleg Deripaska, 52 de ani, un aliat al preşedintelui rus Vladimir Putin, este vizat de sancţiuni americane încă din 2018, potrivit Agerpres. 

El este acuzat de Ministerul american al Justiţiei că, împreună cu Natalia Mihailovna Bardakova, 45 de ani, şi Olga Shriki, 42 de ani, au elaborat un plan pentru a o face să nască pe Ekaterina Olegovna Voronina (cunoscută de asemenea ca Ekaterina Lobanova), 33 de ani, în SUA de două ori.

Orice copil născut pe teritoriul american obţine automat cetăţenia americană.Prima tentativă din 2020 a reuşit, însă a doua, din 2022, a fost un eşec şi tinerei femei i s-a refuzat intrarea pe teritoriul SUA.

„După cum dezvăluie inculpările de astăzi, continuând să servească statul rus şi sectorul energetic (rus), Oleg Deripaska a căutat să ocolească sancţiunile americane prin minciuni şi înşelăciuni, pentru a profita de modul de viaţă american”, a declarat Lisa Monaco, numărul doi din acest minister.

„În pofida susţinerii cunoscute a lui Deripaska pentru regimul rus, el a cheltuit sute de mii de dolari pentru tranzacţii care să-i permită copilului său să profite de sistemul de sănătate american şi de cetăţenia americană” şi „nu avea încredere” în sistemul spitalicesc rus, a subliniat Ministerul de Justiţie al SUA.

Olga Shriki, cu cetăţenie americană, a fost arestată. Oleg Deripaska este de asemenea acuzat că a utilizat sistemul financiar american prin intermediul Olgăi Shriki şi a Nataliei Mihailovna Bardakova. Concret, Olga Shriki a facilitat vânzarea în 2019 a unui studio de muzică din California ce ar fi aparţinut oligarhului, prin intermediul unor societăţi-paravan, contra unei sume de peste 3 milioane de dolari, şi ar fi încercat să trimită banii pe un cont în Rusia  

Mai multe pentru tine:
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă