Oficial al FDA: Vaccinarea copiilor cu vârste mai mici de 12 ani, posibil să înceapă la mijlocul iernii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhiva foto

Autorizaţia de urgenţă pentru vaccinarea anti-Covid a copiilor cu vârste sub 12 ani ar putea veni în prima jumătate a iernii, a spus joi un oficial al Food and Drug Administration (FDA), organismul american de reglementare a medicamentelor, potrivit NBC.

Agenţia speră să acorde apoi rapid aprobarea vaccinului pentru această grupă de vârstă.

Un punct sensibil pentru unele familii care încă ezită, a mai spus oficialul, este faptul că vaccinurile aflate în prezent în circulaţie sunt administrate sub o autorizaţie de urgenţă şi nu au primit aprobarea deplină a FDA. Dacă aceasta vine rapid după cea de urgenţă, poate atenua îngrijorările.

În Statele Unite, vaccinurile anti-Covid au primit autorizaţie pentru a fi folosite în cazul persoanelor cu vârste de peste 12 ani, însă niciunul nu a primit aprobarea deplină deocamdată.

Moderna şi Pfizer/BioNTech au demarat în martie studii privind vaccinurile lor pentru copiii cu vârste sub 12 ani. Rezultatele sunt aşteptate în toamnă şi FDA va analiza aplicaţiile companiilor.

Agenţia de reglementare cere date de urmărire privind siguranţa în cazul copiilor cu vârste sub 12 ani pe parcursul a 4 până la 6 luni, a mai spus oficialul FDA. În cazul studiilor clinice pe adulţi a fost nevoie de date de urmărire colectate pe parcursul a două luni.

Aceste date suplimentare ar putea uşura procesul de obţinere a aprobării depline. Date pe şase luni sunt necesare pentru ceea ce este cunoscut ca aplicaţie pentru licenţa produselor biologice (BLA).

Până acum, doar Pfizer/BioNTech a aplicat pentru aprobarea deplină a vaccinului lor pentru persoanele de peste 18 ani. Oficialul FDA  a spus că oferirea aprobării depline pentru vaccinuri este principala prioritate a agenţiei.

Pfizer a transmis NBC că anticipează ca rezultatele studiilor clinice pentru copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani să fie disponibile în septembrie, apoi va putea plica pentru autorizaţia de urgenţă. La scurt timp după, a mai transmis compania, vor veni şi informaţiile privind grupa de vârstă 2 - 5 ani, iar cele privind copiii cu vârste cuprinse între 6 luni şi 2 ani ar putea fi anunţate după luna octombrie.

Dr. Buddy Creech, unul dintre principalii cercetători pentru studiile clinice Moderna KidCOVE, care includ copiii cu vârste de peste 6 luni, a preconizat un calendar similar Pfizer.

Până pe 8 iunie, mai mult de 4 milioane de copii au fost diagnosticaţi cu Covid-19, reprezentând 14,2% din totalul cazurilor, potrivit American Academy of Pediatrics. Cel puţin 335 de copii cu vârste sub 17 ani au murit din cauza acestei boli, conform celor mai recente date emise de CDC (Centrul pentru Controlul şi Prevenţia Bolilor).

Citeşte şi:

Avertisment ONU: Există riscul unei „catastrofe absolute” dacă vaccinarea copiilor mai întârzie din cauza pandemiei

Franţa: Academiile de medicină şi de farmacie recomandă obligativitatea vaccinării împotriva covid-19 de la vârsta de 12 ani

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG