Obama s-a declarat feminist de ziua lui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele american Barack Obama s-a declarat feminist joi într-un editorial publicat de ziua sa şi a pledat pentru continuarea eforturilor în vederea eliminării prejudecăţilor legate de gen, relatează AFP.

Tată a două fete şi crescut de o mamă celibatară, Obama a scris un editorial pentru revista dedicată femeilor Glamour, afirmând chiar în ziua în care a împlinit 55 de ani că "este o perioadă extraordinară pentru a fi femeie".

"Nu spun acest lucru doar în calitate de preşedinte, ci şi de feminist", a dezvăluit el.
Enumerând progresele realizate de femei — de la dreptul la vot până la accesul la meserii la care până acum nu aveau acces — Barack Obama a apreciat că "schimbarea cea mai importantă şi poate cea mai dificilă dintre toate este schimbarea de sine".

El a subliniat că implicându-se în educaţia fiicelor sale Sasha, de 15 ani, şi Malia, de 18 ani, a devenit conştient de presiunile la care sunt supuse fetele, informează Agerpres.

"Vedem comportamente sociale subtile şi nu atât de subtile perpetuându-se prin intermediul culturii. Vedem o enormă presiune la care sunt supuse fetele pentru ca ele să arate, să se comporte şi chiar să gândească într-un anume mod", a adăugat preşedintele american, care va pleca de la Casa Albă în ianuarie anul viitor, după două mandate.

"Trebuie să continuăm să schimbăm atitudinea care ne face să ne creştem fetele pentru ca ele să fie rezervate şi băieţii ca să fie siguri de ei", a mai scris Obama.

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă