O studentă din SUA aproape a murit din cauza unor răni misterioase, suferite camera de cămin. „Universitatea încearcă să ascundă”

0
Publicat:

Isabella Willingham și-a pierdut cunoștința în camera sa de cămin de la Universitatea Asbury, la finalul lunii noiembrie. Ea s-a trezit cu vânătăi și tăieturi adânci pe corp, dar spune că nu-și amintește nimic din cele întâmplate.

Isabella Willingham FOTO NBC News/ Andy Willingham

Mai bine de trei luni mai târziu, tânăra în vârstă de 21 de ani, refuză să se întoarcă în campusul din Wilmore, Kentucky, a declarat joi tatăl ei, Andy Willingham.

Bărbatul vine cu critici la adresa Biroului Șerifului din comitatul Jessamine, pentru modul în care a gestionat inițial ancheta. De asemenea, el afirmă că universitatea nu a luat suficient măsuri pentru a alerta campusul despre ceea ce el crede că a fost un atac.

Reprezentanții Universității Asbury și biroului șerifului au spus că ancheta este în desfășurare, ceea ce le limitează capacitatea de a vorbi pe larg despre acest subiect, noteaza NBC News

Tatăl studentei a spus că ceea ce s-a întâmplat cu fiica lui a fost „tortură fizică”. Ea încă se recuperează fizic, merge la terapie, iar el se teme, în continuare, pentru siguranța ei.

I-a schimbat direcția. Ea nu știe dacă se va întoarce la școală, dacă va fi Asbury sau oriunde altundeva”, a spus Willingham.

Bărbatul a spus că memoria fiicei sale a fost, de asemenea, afectată de incident.

Nu își amintește nimic despre ziua aceea. Nu-și amintește ziua anterioară când am adus-o înapoi în campus. Ea a uitat câteva lucruri care s-au întâmplat în timpul semestrului în sine”, a mai declarat el.

Pe data de 27 noiembrie, în jurul orei 23:00, directorul rezident al căminului în care stătea Isabella Willingham a transmis familiei că tânăra este dusă la camera de gardă, deoarece este posibil să fi căzut de pe patul ei etajat, care avea o înălțime de aproximativ 1,60 de metri. Tatăl ei neagă posibilitatea, întrucât patul era protejat de o șină metalică.

După ce Andy Willingham a ajuns la Spitalul Universității Kentucky din Lexington, un capelan i-a spus că fiica lui era pe un ventilator și avea răni îngrozitoare.

Câteva minute mai târziu, capelanul s-a întors cu doi adjuncți ai șerifului, care au fost chemați la spital, deoarece medicii au stabilit că rănile fiicei sale au fost cel mai probabil cauzate de abuz sau de o bătaie.

Willingham a aflat, de asemenea, că fiica sa a încetat să respire singură timp de aproximativ 23 de minute, aproape exact când personalul medical de urgență a ajuns la căminul ei și i-a salvat viața. Ulterior, ea a stat internată în spital timp de aproape două săptămâni.

Tatăl fetei, revoltat de dezinteresul universității

Bărbatul, în vârstă de 59 de ani, a spus că atât Universitatea Asbury - unde și-a cunoscut soția și de la care a absolvit-o în 1991 - cât și Biroul Șerifului din comitatul Jessamine au lăsat mult de dorit în ceea ce privește modul în care au gestionat incidentul și au ajuns la public cu informații pertinente.

Universitatea încearcă să ascundă asta. Ei sunt mai preocupați să-și protejeze reputația decât să facă ceea ce trebuie, să protejeze studenții și să găsească un răspuns la acest lucru”, a spus Willingham.

El a spus că Asbury nu a notificat campusul despre ceea ce s-a întâmplat până la începutul lunii decembrie, după un raport din presa locală. El a mai spus că incidentul nu a fost adăugat la raportul privind crimele din campus decât mai târziu în acea lună, după ce fiica lui a insistat asupra acestui lucru.

Un reprezentant al Universității Asbury a spus într-un e-mail joi: „Această chestiune face parte dintr-o investigație în curs de desfășurare a autorităților competente și cu cooperarea deplină a Universității. Nu putem oferi actualizări sau informații specifice în acest moment. Prioritatea Asbury rămâne siguranța și bunăstarea studenților, profesorilor și personalului său. Vă rugăm să trimiteți toate întrebările suplimentare la Biroul șerifului din comitatul Jessamine.”

Tatăl tinerei a declarat că medicii legiști au stabilit că fiica lui nu a fost agresată sexual și că în rapoartele de toxicologie „nu s-a găsit nimic îngrijorător”. A mai menționat că tânăra nu are antecedente de boli mintale.

Rănile pe care fata le-a suferit FOTO Andy Willingham

Rănile sale de acum au fost bizare: opt dintre unghiile ei acrilice fie au fost smulse, fie au căzut și avea vânătăi aproape identice pe ambele părți ale pelvisului.

„Vârful picioarelor ei arătau ca și cum ar fi fost [târâtă] pe o zonă de beton sau pietriș”, a spus tatăl fetei.

Willingham vrea să vadă pe cineva arestat și acuzat pentru ceea ce s-a întâmplat cu fiica lui.

În mod ideal, am găsi cine a făcut asta și s-ar face dreptate. De asemenea, școala ar trebui să comunice direct studenților despre potențialele amenințări și riscuri din campus”, a conchis bărbatul.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie