O adolescentă din SUA a convins Coca-Cola să renunţe la o substanţă nocivă din băuturile răcoritoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O adolescentă în vârstă de 17 ani, originară din statul Mississippi, a reuşit prin intermediul unei petiţii online să convingă firma americană Coca-Cola să renunţe la folosirea unui ingredient considerat nociv, scrie BBC. Este vorba de uleiul vegetal brominat, interzis deja în Uniunea Europeană.

„Deşi uleiul vegetal brominat (BVO) nu este folosit în nici una dintre băuturile pe care le comercializăm pe pieţele europene, acesta este folosit în unele băuturi din portofoliul nostru, comercializate în alte pieţe din lume, ca stabilizator de aromă, cu rolul de a preveni separarea anumitor ingrediente. Toate băuturile noastre, inclusiv cele care contin BVO, sunt şi au fost întotdeauna sigure pentru consum şi respectă toate reglementările din ţările în care sunt comercializate. Siguranţa si calitatea produselor reprezintă principala noastra prioritate”, este poziţia oficială a companiei Coca-Cola România legată de acest subiect.

Sarah Kavanagh, în vârstă de doar 17 ani, a lansat în urmă cu două luni o petiţie online după ce a constatat că un ingredient din băuturile răcoritoare Gatorade şi Powerade, mai exact uleiul vegetal brominat, ar putea fi potenţial dăunător pentru oameni.

După ce a verificat câteva surse de pe Internet, Sarah Kavanagh a aflat că substanţa este folosită în scopul de a stabiliza băuturile, adică de a preveni separarea ingredientelor şi pentru a păstra pentru un timp cât mai îndelungat aromele artificiale.

Mai mult decât atat, tânăra a aflat că uleiul vegetal brominat este patentat şi ca un produs de ignifugare, iar dacă este consumat în cantităţi prea mari poate dezvolta persoanei în cauza tulburări nervoase.  Totodată, lunga listă de efecte secundare, de la dureri de cap şi oboseală şi până la afecţiuni neurologice şi niveluri anormale ale hormonilor tiroidieni, au alarmat-o pe adolescentă.

„Substanţa este interzisă în alte locuri din lume, ceea ce înseamnă că producătorii au deja alternative. Nu înţeleg de ce nu au făcut schimbarea şi aici (în Statele Unite, n.r.)”, spune Sarah Kavanagh.

Adolescenta s-a hotărât astfel să deschidă o petiţie online prin care să ceara firmei americane retragerea substanţei. Deşi acţiunea ei a fost remarcata de publicaţia americană „The New York Times”, jurnaliştii au numit demersul tinerei drept „donquijotesc”. Cu toate acestea însă, peste 200.000 de persoane au semnat petiţia iniţiată de Sarah Kavanagh.

Recent, un purtător de cuvânt al companiei Coca-Cola a anunţat că firma va sista folosirea uleiul vegetal brominat în băuturile sale, însă nu a făcut nicio referire dacă schimbarea are la bază petiţia iniţiată de adolescentă.

Compania americană Coca-Cola a anunţat că toate sucurile sale sunt în conformitate cu reglementările din ţările în care sunt vândute. Purtătorul de cuvânt al companiei a mai precizat că uleiul vegetal brominat va fi înlocuit cu cetatul izobutirat de zaharoză, o substanţă folosită şi în gumele de mestecat.

De asemenea, şi compania PepsiCo a declarat că avea de gând să înlocuiasca uleiul vegetal brominat, fără a aduce în discuţie petiţia iniţiată de tânără.

În Statele Unite ale Americii, BVO a fost recunoscut ca fiind în general sigur în 1958, desemnare retrasă în 1970, când a început să fie controlat. În prezent, FDA (n.r. U.S: Food and Drug Administration, Administraţia pentru Alimente şi Medicamente din SUA, în limba engleză) impune anumite restricţii la folosirea acestui ingredient, limitând concentraţia maximă la 15 părţi la un milion. Substanţa era folosită pe scară largă în America, în băuturi ca Mountain Dew sau Gatorade (PepsiCo), Powerade, Fanta şi Fresca (The Coca-Cola Company), ori Squirt, Sun Drop sau Sunkist Peach Soda (Dr Pepper Snapple Group).

În Uniunea Europeană,  uleiul vegetal brominat este interzis, producătorii înlocuindu-l, de regulă, cu esteri glicerici din răşini lemnoase sau cu gumă de roşcove/gumă de caruba.


Citeşte şi:

Ne omoară cu bună ştiinţă

Auzim de tot mai multe cazuri de cancer în jurul nostru, iar bolii acesteia îi cad victime inclusiv oameni care au dus o viaţă cumpătată şi s-au ţinut departe de tutun sau de alcool. Te întrebi de unde. Unul dintre răspunsuri se află în otrava nevăzută care ne este băgată în hrană.

INTERVIU Profesor la Universitatea Oxford, despre fast-food: „Nu e corect să arătăm cu degetul spre McDonald’s!”

Doctorul Simon Travis, medic gastroenterolog şi cadru didactic la Universitatea din Oxford (Marea Britanie), susţine că este prea devreme să dăm vina pe fast-food pentru anumite probleme de sănătate. Într-un interviu acordat „Adevărul”, Travis, care a venit de mai multe ori în România, mai spune că medicii noştri sunt de calibru, în ciuda condiţiilor vitrege în care sunt nevoiţi să îşi desfăşoare activitatea.

Producătorii de alimente vor fi obligaţi să indice pe etichete conţinutul de zahăr, sare şi grăsimi din produsele fabricate

Producătorii vor fi obligaţi să indice pe ambalaje conţinutul de sare, zahăr şi grăsimi. Această prevedere figurează în Programul naţional în domeniul alimentaţiei şi nutriţiei pentru perioada 2014 - 2020 elaborată de Ministerul Sănătăţii.

Mai multe pentru tine:
De ce începe anul pentru ortodocși pe 1 septembrie: tradiții, superstiții și ritualuri ale începutului de an bisericesc. Ce să faci ca să ai noroc
Horoscop bilunar 29 august – 11 septembrie 2025. Cum ne influențează Soarele în Fecioară și Luna Plină în Pești
Regina care stăpânea arta seducției și atrăgea bărbații ca un magnet. Povestea fascinantă a femeii care a rescris istoria lumii
Ispita Cristina Scarlevschi de la Insula Iubirii, lângă Nicușor Dan și Maia Sandu la Chișinău. Fotografia a stârnit un val de reacții: „Am primit unele comentarii pline de hate”
O româncă superbă a făcut furori pe covorul roșu de la Veneția. Cine este Loredana Salanță, femeia care a stat la câțiva metri de George Clooney
Fenomenul jineteras: Sexul în Cuba lui Fidel Castro
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Turismul extern, în creștere accelerată. Suma uriașă cheltuită de români în străinătate vara aceasta
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei
Horoscop septembrie 2025. Fecioarele au noroc pe toate planurile, iar Vărsătorii schimbă locul de muncă și încep o nouă relație de dragoste
Prințese înglodate în datorii. Cum au risipit aceste figuri regale banii Palatului, iar unele au ajuns la sapă de lemn