Newt Gingrich câştigă alegerile primare republicane din South Carolina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conservatorul Newt Gingrich a obţinut sâmbătă o victorie covârşitoare în faţa lui Mitt Romney, în South Carolina, relansând spectaculos campania alegerilor primare republicane în vederea prezidenţialelor americane, în faţa unui rival mult timp considerat favorit, relatează AFP.

În cadrul unui discurs triumfal, câştigătorul a reluat tonul populist care i-a reuşit atât de bine în campanie, atacând pe rând elitele, presa şi pe preşedintele Barack Obama, pe care l-a acuzat că a adus "o catastrofă" în ţară.

El a precizat că victoria sa în South Carolina este cea a americanilor "care cred că elitele de la Washington şi New York nu îi înţeleg, nu se preocupă de ei, nu sunt demne de încredere şi, în fine, nu îi reprezintă deloc".

Mitt Romney, care conta pe South Carolina pentru a-şi lăsa definitiv în urmă rivalii, şi-a recunoscut înfrângerea, apreciind că această cursă va fi lungă şi tot mai interesantă. Fostul guvernator al statului Massachusetts, care încarnează elitele denunţate de Gingrich, s-a declarat însă convins că va sfârşi prin a-l învinge pe Barack Obama la prezidenţialele din 6 noiembrie.

Potrivit rezultatelor definitive, Newt Gingrich, fost preşedinte al Camerei Reprezentanţilor, care a fost coşmarul preşedintelui Bill Clinton în anii '90, a obţinut 40,4 la sută din voturi, faţă de 27,9 la sută cât a avut Romney.

Cei doi sunt cu mult peste ceilalţi doi candidaţi aflaţi în cursă, catolicul ultraconservator Rick Santorum şi izolaţionistul Ron Paul, care au obţinut 17 la sută şi, respectiv, 13 la sută din voturi.

Înfrângerea este deosebit de dură pentru multimilionarul Romney, mult timp prezentat drept câştigător în acest stat conservator din sud-estul SUA: el a avut până la 20 de puncte avans în sondaje.

Toate privirile se îndreaptă acum spre statul Florida, unde vor avea loc primare la 31 ianuarie. Primul scrutin organizat la începutul lunii, în Iowa, a fost câştigat de Rick Santorum, cel din New Hampshire a fost câştigat de Mitt Romney, iar acum în South Carolina a câştigat Newt Gingrich.

Mai multe pentru tine:
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Relația Dacianei Sârbu cu Alex Ghionea. Cine este, de fapt, noul partener și ce dosar penal are pe rol
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie