New York-ul, paralizat de ninsoare. Circulaţia rutieră a fost interzisă. Viscolul a făcut cel puţin 19 victime

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile din New York au interzis, sâmbătă, circulaţia în metropola americană şi în suburbiile sale, din cauza viscolului puternic care afectează coasta de est a Statelor Unite. Cel puţin 19 persoane au murit, iar alte zeci de mii sunt fără electricitate, stratul de zăpadă atingând aproape 90 de centimetri în unele zone.

În oraşul New York, stratul de zăpadă atinge 68 de centimetri, fiind un record după anul 1869. La periferia oraşului Washington, nivelul zăpezii este de 89 de centimetri, potrivit Institutului Meteorologic american.

Treisprezece persoane au murit în accidente rutiere facilitate de vremea nefavorabilă în statele Arkansas, Carolina de Nord, Kentucky, Ohio, Tennessee şi Virginia. O persoană a decedat în Maryland, iar trei în oraşul New York, în timp ce înlăturau zăpada. Alte două persoane au murit de hipotermie în statul Virginia.

Circa 10.000 de curse aeriene au fost anulate vineri, sâmbătă şi duminică dimineaţă pe Coasta de Est a Statelor Unite din cauza Furtunii Jonas, care a degajat rafale de vânt de până la 70 de km/h.

Circulaţia metrourilor în oraşul New York a fost perturbată de viscol.

Starea de urgenţă a fost decretată în statele americane Georgia, Tennessee, Pennsylvania, Maryland, Kentucky, Carolina de Nord, New Jersey, New York, Virginia şi Virginia de Vest, iar zeci mii de locuinţe au rămas fără electricitate.

Guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo, a interzis circulaţia pe toate drumurile din metropola de 8,4 milioane de locuitori, dar şi pe rutele care leagă oraşul de Long Island şi New Jersey, relatează Reuters.

Circulaţia tuturor autobuzelor, dar şi a metrourilor din şi dinspre Manhattan a fost oprită, spectacolele de pe Broadway au fost anulate iar muzeele şi magazinele şi-au închis porţile.

Totodată, podurile peste râul Hudson, printre care şi podul George Washington, unul dintre cele mai tranzitate din lume, au fost închise.

Doar vehiculele pentru intervenţii de urgenţă au voie să circule pe drumurile publice.

„Siguranţa este prioritatea principală. Facem tot ce este necesar pentru siguranţa oamenilor, şi îi încurajez pe toţi locuitorii să stea în case”, a spus guvernatorul Cuomo.

Majoriatea zborurilor către şi dinspre aerporturile La Guardia, John F. Kennedy şi Newark au fost anulate.

Primarul din New York, Bill de Blasio, spune că pe oraş vor cădea peste 50 de centimetri de zăpadă, cifră care ar putea reprezenta un record de la introducerea măsurătorilor.

Sâmbătă după-amiază, stratul de zăpadă din Central Park măsura 37 de centimetri.

Şi alte metropole americane sunt afectate de ninsoare. Transportul public din Washington a fost oprit în acest şi weekend, la fel şi trenurile din Philadelphia. În unele metropole americane, stratul de zăpadă este aşteptat să ajungă la 61 de centimetri.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”