New York se pregăteşte de „o furtună de zăpadă istorică“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ninsoare in SUA FOTO AP

Primarul oraşului New York a avertizat duminică asupra producerii unei furtuni de zăpadă care ar putea fi "una dintre cele mai importante din istoria acestui oraş", relatează AFP.

Această furtună, însoţită de rafale violente de vânt va aduce ninsori abundente în nord-estul Statelor Unite luni şi marţi, a anunţat serviciul naţional de meteorologie, care a emis un avertisment de viscol pentru New York şi Boston, până la frontiera canadiană.

În urma acestui episod s-ar putea forma un strat de 60-90 de centimetri de zăpadă la New York, potrivit primarului Bill de Blasio.

Este vorba "foarte probabil de una dintre furtunile de zăpadă cele mai importante din istoria acestui oraş", a declarat el într-o conferinţă de presă, invitând newyorkezii să se pregătească.

"Pregătiţi-vă pentru ceva mai rău decât ce am văzut până în prezent", a insistat el. "Să nu subestimăm această furtună", a adăugat el, cerându-le newyorkezilor să rămână în interiorul locuinţelor atât cât este posibil.

"Newyorkezii nu trebuie să plece la drum mâine", a declarat el, afirmând, de asemenea, că şcolile vor fi probabil închise marţi.

Duminică seara, numeroase supermarketuri din oraş au fost luate cu asalt de locuitorii îngrijoraţi. În cartierul Chelsea, în centrul Manhattanului, o coadă de aşteptare s-a format pe trotuar pentru a se putea intra în magazinul Trader Joe's de pe Six Avenue.

Peste 50 de milioane de persoane din nord-est ar putea fi afectate de această furtună de zăpadă, care riscă să paralizeze transporturile.

Încă de duminică mai multe companii aeriene le-au propus călătorilor să schimbe gratuit zborurile, în condiţiile în care sute de curse aeriene au fost anulate.

La Boston, primarul Martin Walsh le-a cerut concetăţenilor săi să se ocupe de vecinii lor vulnerabili.

Mai multe pentru tine:
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews