Mii de americani şi-au părăsit locuinţele din cauza incendiului din California

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un incendiu care a izbucnit miercuri în zona muntoasă din nordul oraşului Los Angeles a dus până în prezent la evacuarea a aproape 3.000 de persoane. Totodată, şase case au fost arse, încă 15 au fost afectate şi sute de locuinţe din comunitate sunt ameninţate de flăcările puternice, alimentate de vântul schimbător.

Flăcările au cuprins o suprafaţă de aproximativ 90 de kilometri pătraţi de vegetaţie uscată din munţii şi canioanele incluse în rezervaţia naturală din Los Angeles. Unele zone nu au mai ars de mai bine de 80 de ani, potrivit agenţiei de ştiri Associated Press.

Cel puţin şase case au ars complet duminică spre luni, în timp ce alte 15 erau afectate de flăcări, iar rafalele de vânt atingeau o viteză între 30 şi 40 de kilometri pe oră, uneori depăşind 60 de kilometri pe oră.

Viteza de răspândire a flăcărilor şi fumul dens au împiedicat autorităţile să cartografieze suprafaţa cuprinsă de flăcări, a declarat Norm Walker, comandant în cadrul Serviciului Forestier din Statele Unite ale Americii. „Este vorba de o vegetaţie extrem de veche şi uscată”, a explicat Walker în timpul unei conferinţe de presă.

Zonele locuite de oameni situate la aproximativ 80 de kilometri nord de centrul oraşului Los Angeles sunt în continuare în pericol. Autorităţile au evacuat mai mult de 2.800 de oameni din 700 de locuinţe din cartierele Lake Hughes şi Lake Elizabeth, accesul în propriile case fiindu-le interzis până luni sau marţi, potrivit ofiţerului David Coleman.

Mai multe echipe de pompieri s-au organizat în patru avanposturi şi s-au luptat cu incendiile din Sudul statului California, în timp ce flăcările îşi schimbau rapid direcţia, după cum au declarat autorităţile locale, citate de AP. În total au fost mobilizaţi aproximativ 2.100 de pompieri care au folosit avioane pentru a elibera din aer încărcături de apă.

Cauzele declanşării incendiului sunt necunocute până în momentul de faţă, însă autorităţile continuă cercetările. Trei pompieri au suferit răni minore, fără ale înregistrări de victime.

Vestul SUA, sub flăcări

Incidentul din nordul Los Angeles pare să fie unul dintre cele mai puternice incendii izbucnite în vestul Statelor Unite, printre care se numără şi două evenimente asemănătoare din New Mexico. Statul american a fost afectat sâmbătă de fumul gros care s-a răspândit în mai multe cartiere şi care a lăsat în oraşul Santa Fe o pătură de ceaţă.

Duminică, pompierii din New Mexico care s-au luptat cu cele două incendii au construit linii de apărare în zonele unde flăcările ameninţau comunităţile de oameni, în aşteptarea furtunii anunţate pentru următoarele zile. Prognoza meteo a dat încurajări pompierilor că precipitaţiile vor contribui la domolirea intensităţii flăcărilor.

 

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Droguri sub formă de jeleu, distribuite copiilor și elevilor din școli? Cătălin Țone, fost șef al Serviciului Antidrog din Poliția Capitalei: „Acestea sunt jeleurile viu colorate cu care ne sunt dr@gați copiii”
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul