Mii de americani au protestat împotriva lui Donald Trump, care îşi pregăteşte instalarea la Casă Albă

0
Publicat:

Mii de americani au ieşit în stradă să protesteze împotriva lui Donald Trump în acest weekend, cu doar două zile înainte de învestirea sa ca preşedintele al SUA, din 20 ianuarie.

Protest împotriva lui Donald Trump pe străzile din Washington. Foto: captură video

În timp ce republicanii jubilează şi organizează petreceri în aşteptarea instalării lui Donald Trump la Casa Albă, mii de cetăţeni americani, mai ales femei, au protestat sâmbătă pe străzile din Washington împotriva politicilor anunţate de acesta.

Mulţi dintre manifestanţi au purtat pălării roz, amintind astfel de protestul organizat în 2017, înainte de prima învestire a lui Donald Trump în funcţia de preşedinte al Statelor Unite. Localnicilor li s-au alăturat la protest activişti veniţi din toată ţara, care nu sunt de acord cu politicile anunţate de noua administraţie, potrivit Agerpres.

În Franklin Park, unul dintre cele trei locuri de adunare pentru „People's March” care, în mod obişnuit, prin centrul oraşului, protestatarii purtau lozinci cu mesaje privind egalitatea de gen şi siguranţă.

Alţi protestatari s-au adunat în alte două parcuri din apropierea Casei Albe, un grup concentrându-se pe democraţie şi imigraţie, iar altul pe probleme locale din Washington.

La un moment dat, manifestanţii s-au întâlnit şi au pornit cu toţii spre locul final al marşului, la Lincoln Memorial, însoţiţi de maşinile de poliţie care au patrulat permanent pentru a se asigura că situaţia nu degenerează.

Numărul protestatarilor este mult mai mic decât al celor care au manifestat înainte de primul mandat al lui Donald Trump, în 2017, iar analiştii cred că aceasta se datorează fracturii produse în mişcarea feministă după ce Kamala Harris a pierdut în faţa lui Donald Trump alegerile prezidenţiale, în noiembrie 2024.

Manifestanţii au purtat afişe pe care scria „Feministele împotriva fasciştilor” şi „Oamenii mai presus de politică”, dar şi insigne cu inscripţia #MeToo şi „Dragostea învinge ura” şi steaguri, pe care şi le puteau achiziţiona pe loc, de la vânzătorii ambulanţi.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Momentul superb mamă-fiică dintre Kate Middleton și Prințesa Charlotte! Au strălucit la concertul special de colinde
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat