Migrant găsit în compartimentul trenului de aterizare al unui avion, după un zbor de aproape trei ore VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Migrantul care a calataorit in trenul de aterizare al unui avion a fost dus la spital FOTO Shutterstock

Un migrant a fost găsit în viaţă, după un zbor de aproape trei ore între Guatemala City şi Miami, ascuns în compartimentul trenului de aterizare al unui avion al companiei American Airlines, a anunţat duminică poliţia de frontieră americană, potrivit AFP.

Migrantul, în vârstă de 26 de ani şi a cărui naţionalitate nu a fost precizată, a fost transportat la spital pentru evaluare medicală. O înregistrare video distribuită pe internet şi preluată de mass-media americane arată un bărbat îmbrăcat doar cu o vestă lejeră, dezorientat şi care se aşează jos pe platforma aeroportului, sub privirile îngrijorate ale angajaţilor ce sunt auziţi spunând: ''a supravieţuit'', conform Agerpres.

Autorităţile americane au avertizat cu această ocazie asupra riscurilor majore la care se supun migranţii ce recurg la călătorii în acest mod. În compartimentul trenului de aterizare al avioanelor temperaturile scad foarte mult de la o anumită altitudine, astfel că migranţii clandestini care se ascund acolo riscă să moară de hipotermie sau din lipsă de oxigen, ori să cadă din avion la decolare sau la aterizare.

Într-un caz similar, care s-a petrecut la începutul lunii februarie, un adolescent de 16 ani, din Kenya, a fost găsit în viaţă după ce a s-a ascuns în zona trenului de aterizare al unui avion care a călătorit 8.000 de kilometri între Kenya şi Olanda, via Turcia şi Marea Britanie.

Începând din anul 1947 cel puţin 129 de persoane au fost descoperite în SUA în trenurile de aterizare sau în alte spaţii ale avioanelor comerciale, dintre care 100 au murit din cauza condiţiilor extreme.

Mai multe pentru tine:
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”