Michelle Obama şi fetele ei au exasperat personalul hotelului din China: „De abia aşteptăm să plece”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angajaţii hotelului care o găzduieşte pe Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii, Michelle Obama,alături de fiicele şi mama ei în timpul unei vizite istorice în China, au declarat jurnaliştilor că sunt nemulţumiţi de felul în care acestea îi tratează şi că abia aşteaptă că americancele să plece.

Membrii personalului angajat la hotelul Westin Beijing Chaoyang au spus că cele patru americance au abuzat de ospitalitatea chinezilor, potrivit ziarului britanic „The Daily Mail”, citat de „The Washington Times”. Michelle Obama, mama şi fetele ei stau într-un apartament prezidenţial de 8.350 de dolari pe noapte, vizita lor urmând să se încheie miercuri.

Cele patru americance „au enervat majoritatea angajaţilor”, a declarat unul dintre membrii personalului, în timp ce mama lui Michelle, Marian Robinson, „a lătrat” la angajaţi încă de când a sosit la hotel.

„De-abia aşteptăm ca totul să se termine. Ne ocupăm de mulţi oameni importanţi (la acest hotel), dar asta s-a dovedit a fi foarte dificil”, a mai spus angajatul, referindu-se la sarcina de a fi la dispoziţia femeilor.

Michelle Obama, fetele şi mama ei au vizitat luni armata de teracotă a Chinei şi s-au plimbat printre cei 8.000 de soldaţi împietriţi. Ulterior, americancele au vizitat alt obiectiv istoric, iar seara şi-au petrecut-o cu elevii chinezi, alăturându-se în jocuri cu mingea şi coarda, relatează AFP.

Atât forţele de securitate americane, cât şi cele chineze percheziţionează orice persoană intră în hotel, inclusiv ceilalţi clienţi, şi au stabilit mai multe puncte de control. În plus, agenţii de securitate americani au ocupat complet ultimul etaj al hotelului, angajaţii fiind nevoiţi să-i mute pe clienţii deja cazaţi sau să programeze alte camere pentru cei care aveau rezervări. Agenţii nu lasă aproape pe nimeni să folosească lifturile, ocupându-le cu mult înainte ca Michelle Obama şi fetele să le folosească.

Cele patru femei sunt cazate într-un apartament de lux cu o suprafaţă de 3.400 de metri pătraţi, descrisă de reprezentanţii hotelului drept o adevărat „oază de confort”. Utilităţile apartamentului includ o saună privată, canapele cu perne de mătase” şi sală de cinat pentru şase persoane. Acestea pot apela oricând la serviciile unui majordom, pus la dispoziţia la orice oră din zi şi din noapte.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie