Michelle Obama se ia de Donald Trump: un preşedinte „rasist”, care seamănă „frica şi confuzia”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Michelle Obama, fosta primă-doamnă a Statelor Unite FOTO Gulliver/ Getty Images

Donald Trump este „rasist” şi seamănă „frica şi confuzia” în mintea americanilor, denunţă fosta primă-doamnă Michelle Obama într-un adevărat rechizitoriu dur, cu mai puţin de o lună înainte de alegerile americane, relatează AFP.

„Ceea ce face preşedintele este în mod clar fals, este rău din punct de vedere moral şi, da, este rasist”, l-a acuzat ea, referindu-se la valul de manifestaţile împotriva brutalităţii poliţiei, asimilate de către Donald Trump „terorismului intern”.

Manifestaţii împotriva rasismului declanşate de moartea lui George Floyd au degenerat uneori în revolte, iar unele s-au transformat în drame, după intervenţia unor miliţii de extremă dreapta.

Însă „numai o mică parte a manifestanţilor s-a confruntat cu violenţe”, subliniază Michelle Obama în acest mesaj video, în care îndeamnă la mobilizare în favoarea candidatului democrat în alegerile prezidenţiale Joe Biden, un lider care are „inima, experienţa şi temperamentul necesare să ne conducă spre zile mai bune”.

În faţa „minciunilor” lui Trump şi „conspiraţiilor nebune repetate întruna”, „chiar şi oamenilor raţionali li se poate face frică”, insistă Michelle Obama.

„Iar singurul lucru la care acest preşedinte este cu adevărat bun este folosirea fricii şi confuziei şi răspândirea de minciuni pentru a câştiga”, declară ea.

„Dacă stânga obţine puterea, ei vor demola periferiile” rezidenţiale, susţinea Donald Trump la sfârşitul lui august, la Convenţia republicană.

Democraţii îi apără pe „anarhişti, agitatori, răzvrătiţi, jefuitori şi pe cei care ard steagul”, adăuga el.

„Imaginaţi-vă la ce suspiciuni eşti supus din ziua în care te naşti doar din cauza culorii pielii tale”, declară soţia primului preşedinte de culoare din istoria Statelor Unite, adresându-se alegătorilor indecişi.

„Rasismul, frica, disensiunea. Acestea sunt arme puternice şi ele pot distruge o naţiune, dacă nu le atacăm frontal”, subliniază ea.

În august, în timpul Convenţiei democrate, fosta Primă Doamnă l-a atacat deja pe fostul magnat în domeniul imobiliar newyorkez, pe care l-a catalogat drept un factor de „disensiune” căruia-i lipseşte total „empatia”.

Mai multe pentru tine:
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești