Mesajele la volan pot ucide. O adolescentă din SUA a murit imediat ce şi-a luat permisul de conducere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Savannah Nash a murit în timpul primului ei drum cu maşina, imediat ce a primit permisul de conducere

La fel ca majoritatea adolescenţilor din SUA, la 16 ani, Savannah Nash a obţinut permisul de conducere de începător, însă primul său drum a fost şi ultimul.

Nash a împlinit 16 ani săptămâna trecută şi joi a cerut voie părinţilor să se ducă la un magazin alimentar din Harrisonville, din statul american Missouri, relatează „Huffington Post”. 

Vehiculul pe care îl conducea s-a izbit de un camion, iar Savannah a murit în urma impactului. Investigatorii susţin că accidentul s-a produs atunci când Nash a virat la stânga exact în faţa camionului, nereuşind să frâneze în timp util. 

Oficialii spun că s-a găsit un mesaj netrimis pe telefonul mobil al tinerei, adolescenta scriind mesajul chiar în timp ce conducea, un factor important în producerea accidentului.

„Era un mesaj încă netrimis pe telefonul ei, acest lucru contribuind la circumstanţele accidentului. Totul face parte din investigaţie“, a declarat sergentul Bill Lowe de la Poliţia Statală Missouri. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji