Măsuri de securitate fără precedent în aşteptarea învestirii noului preşedinte, Joe Biden. Care va fi tema ceremoniei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La Capitoliu se fac pregătiri pentru ceremonia de învestore a noului preşedinte Joe Biden

Comitetul inaugural al lui Biden a anunţat că tema ceremoniei din 20 ianuarie va fi „America Unită”, chiar dacă ţara se confruntă cu consecinţele asaltului dat miercurea trecută de susţinătorii lui Trump asupra Capitoliului. Generalul Daniel Hokanson a declarat că se aşteaptă ca până sâmbătă să se afle în oraş circa 10.000 de soldaţi şi că aceştia se vor concentra pe susţinerea securităţii, operaţiunilor de logistică şi comunicaţiilor.

 Biroul Federal de Investigaţii din Statele Unite (FBI) a avertizat cu privire la proteste armate care ar fi planificate să aibă loc la Washington, D.C. precum şi în cele 50 de capitale ale Statelor Unite ale Americii pe 20 ianuarie, când preşedintele ales Joe Biden va fi învestit în funcţie, a declarat luni o sursă federală citată de Reuters. 

 Confruntată cu ameninţările lansate de susţinătorii preşedintelui Donald Trump, Garda Naţională a fost autorizată să trimită până la 15.000 de soldaţi la Washington, iar turiştilor li s-a interzis să viziteze Monumentul lui Washington. Comitetul inaugural al lui Biden a anunţat că tema ceremoniei din 20 ianuarie va fi „America Unită”, chiar dacă ţara se confruntă cu consecinţele asaltului dat miercurea trecută de susţinătorii lui Trump asupra Capitoliului. Generalul Daniel Hokanson a declarat că se aşteaptă ca până sâmbătă să se afle în oraş circa 10.000 de soldaţi şi că aceştia se vor concentra pe susţinerea securităţii, operaţiunilor de logistică şi comunicaţiilor. Senatorul Chris Murphy, care a spus că trimite o scrisoare secretarului interimar al apărării luni, a declarat că nu este clar dacă Garda Naţională va fi suficientă pentru a proteja capitala naţiunii şi ar putea fi necesare şi trupe de serviciu activ. 

Tururile la monumentul Washington, care îl onorează pe primul preşedinte al ţării, vor fi suspendate până pe 24 ianuarie, după ameninţările primite privind perturbarea evenimentului din 20 ianuarie. Într-o scrisoare adresată duminică secretarului în funcţie pentru securitate internă Chad Wolf, primarul din Washington, Muriel Bowser, a cerut o nouă abordare a securităţii după ceea ce a numit săptămâna trecută „atacul terorist fără precedent”. Bowser i-a cerut lui Wolf să anuleze permisele de adunare publică până pe 24 ianuarie. Asaltul asupra Capitolului, produs în timp ce Congresul SUA trebuia să bifeze o formalitate - validarea preşedintelui ales al SUA, Joe Biden, câştigător al alegerilor din 3 noiembrie - i-a pus pe fugă pe parlamentari şi s-a soldat cu cinci morţi. Zeci de persoane au fost acuzate pentru violenţe şi sunt în curs de investigare alte câteva sute de cazuri. 

Din patru în patru ani, sute de mii de spectatori se adună în capitala federală americană pentru a asista la acest eveniment, însă accesul în acest an urmează să fie limitat din cauza pandemiei covid-19, care a ucis peste 370.000 de oameni în Statele Unite.

Primarul Washingtonului Muriel Bowser i-a îndemnat luni pe americani să nu participe la această ceremonie şi să o urmărească online sau la televizor.

În vederea reprezentării americanilor care nu vor asista la învestirea lui Joe Biden, 191.500 de straguri ale Statelor Unite şi 56 de coloane luminoase urmează să fie instalate pe National Mall, uriaşa esplanadă dintre Capitoliu şi Washington Monument, unde stăteau spectatorii de obicei, potriivt agenţiei americane de presă The Associated Press.

După ce va fi învestit în funcţie şi va deveni preşedinte, Joe Biden se va duce la Cimitirul Naţional de la Arlington împreună cu foştii preşedinţi Barack Obama, George W. Bush şi Bill Clinton pentru a depune jerbe de flori la Mormântul Soldatului Necunoscut.

Viitorul preşedinte democrat are greaua misiune de a pansa rănile Americii, victima unei crize economice şi sanitare, sfâşiată de scrutinul prezidenţial şi de puternice tensiuni rasiale.

Preşedintele american Donald Trump a declarat că există o stare de urgenţă în Washington DC şi a ordonat suplimentarea forţelor guvernamentale în Districtul Columbia în vederea ceremoniilor de inaugurare a preşedintelui Joe Biden, a anunţat Casa Albă într-un comunicat. Capitala Statelor Unite se află în stare de urgenţă de pe 6 ianuarie, ziua asaltului susţinătorilor lui Trump asupra Capitoliului. 

Donald Trump a semnat luni un ordin care prevede suplimentarea forţelor federale în Districtul Columbia până pe 24 ianuarie, inaugurarea preşedintelui Biden urmând să aibă loc pe 20 ianuarie.

Actul semnat de Donald Trump autorizează Departamentul Securităţii Interne (DHS) şi Agenţia Federală pentru Situaţii de Urgenţă (FEMA) să coordoneze eforturile de înlăturare a efectelor dezastrelor, cu scopul de a ajuta populaţia şi de a asigura asistenţa necesară stării de urgenţă. 

Ordinul are la bază Legea Stafford, care prevede salvarea vieţilor şi protejarea proprietăţii şi a siguranţei şi sănătăţii publice, dar şi reducerea sau preîntâmpinarea ameninţărilor unei catastrofe în Districtul Columbia.

Mai precis, actul autorizează FEMA să identifice, să mobilizeze şi să dispună de echipamentele şi resursele necesare ameliorării impactului stării de urgenţă. 

 

Preşedintele în exerciţiu Donald Trump a anunţat că nu va participa la ceremonia de la 20 ianuarie, un anuţ salutat de către Joe Biden.

Fostul preşedinte democrat Jimmy Carter va fi, de asemenea, absent, din cauza vârstei sale înaintate de 96 de ani.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Mesajul de ultimă oră transmis de Kate Middleton după o apariție-surpriză! Ce o preocupă pe prințesă
Ce trebuie să pui în șifonier pentru a menține tot timpul un miros proaspăt și frumos. Trucurile simple care funcționează întotdeauna
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet