Mărturii devastatoare ale şefilor Pentagonului despre greşelile de strategie din Afganistan: „Faptul că armata afgană s-a prăbuşit ne-a luat pe toţi prin surprindere“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderii Pentagonului au fost audiaţi în Congres pe tema retragerii haotice din Afgansitan

Liderii Pentagonului au recunoscut marţi comiterea unor erori de evaluare care au condus la un eşec de strategie în Afganistan, unde talibanii au ieşit învingători după un război care a durat 20 de ani, informează AFP.

În faţa senatorilor americani, într-o audiere cu privire la încheierea haotică a prezenţei americane în Afganistan, şeful Statului Major, generalul Mark Milley, şi şeful Comandamentului Central American (Centcom), generalul Kenneth McKenzie, au recunoscut public pentru prima dată că l-au sfătuit pe preşedintele Joe Biden să păstreze 2.500 de soldaţi pentru a se evita colapsul regimului de la Kabul.

O opinie pe care preşedintele american a ales să nu o urmeze şi despre care, în luna august, a dat asigurări că nu a primit-o niciodată."Nimeni nu mi-a spus asta, din câte ştiu eu", a declarat preşedintele Joe Biden pe 19 august, la ABC.

"Faptul că armata afgană, pe care am pregătit-o împreună cu partenerii noştri, s-a prăbuşit - adesea fără a trage un glonţ - ne-a luat pe toţi prin surprindere", a recunoscut şeful Pentagonului, Lloyd Austin.

"Nu ne-am dat seama de nivelul de corupţie şi incompetenţă al ofiţerilor lor de rang înalt, nu am măsurat daunele provocate de schimbările frecvente şi inexplicabile hotărâte de preşedintele Ashraf Ghani în cadrul comandamentului, nu am prevăzut efectul de bulgăre de zăpadă al acordurilor încheiate de talibani cu patru comandanţi locali după acordul de la Doha şi nici faptul că acordul de la Doha a demoralizat armata afgană", a spus el.

Administraţia Trump a semnat cu talibanii la Doha, pe 29 februarie 2020, un acord istoric ce prevedea retragerea tuturor soldaţilor străini înainte de 1 mai 2021 în schimbul unor garanţii de securitate şi a începerii unor negocieri directe, fără precedent, între insurgenţi şi autorităţile de la Kabul.

"Este un eşec de strategie", a declarat generalul Mark Milley."Inamicul este la putere în Kabul. Nu există altă modalitate de a descrie lucrurile".

El a avertizat, de asemenea, că riscul reorganizării Al-Qaida sau al grupării Stat Islamic în Afganistan este "o posibilitate foarte reală".

În contextul în care Pentagonul susţine că poate continua de la distanţă atacuri cu drone împotriva Al-Qaida şi grupării Stat Islamic, generalul McKenzie a fost întrebat în legătură cu şansele evitării unui atac asupra intereselor americane lansat din Afganistan de grupări jihadiste."Rămâne de văzut", a răspuns el.

Generalul Mark Milley a menţionat că decizia de a retrage consilierii militari desfăşuraţi în unităţile afgane în urmă cu trei ani a contribuit la supra-estimarea capacităţilor armatei afgane.

"Nu am putut evalua pe deplin moralul şi voinţa comandamentului", a explicat generalul Milley."Poţi număra avioane, camioane, vehicule, maşini (...), dar nu puteţi măsura inima omului cu o maşină. (...) Trebuie să fii acolo".

Întrebaţi de un senator dacă reputaţia Statelor Unite a fost afectată de retragerea din Afganistan, şeful Statului Major şi şeful Pentagonului au oferit răspunsuri divergente.

"Cred că credibilitatea noastră în faţa aliaţilor şi partenerilor noştri din întreaga lume, precum şi a adversarilor noştri, este re-examinată foarte atent", a spus Mark Milley. "Da, deteriorată este un cuvânt care poate fi folosit".

"Cred că rămâne puternică credibilitatea noastră", a estimat, în schimb, Lloyd Austin. 

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model