Marea Britanie urmează decizia Statelor Unite de a interzice în avioane dispozitivele electronice mai mari decât un telefon

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile din Marea Britanie au anunţat că vor urma exemplul Statelor Unite şi vor interzice o serie de dispozitive electronice a căror dimensiune este mai mare decât cea a unui telefon mobil pentru zborurile aeriene din şase ţări majoritar musulmane, relatează Al Jazeera.

Prim-ministrul Theresa May a declarat că ţările vizate sunt Turcia, Liban, Iordania, Egipt, Tunisia şi Arabia Saudită. Luni, Statele Unite au impus aceeaşi măsură care însă afectează zborurile din zece aeroporturi, de asemenea din ţări majoritar musulmane, pentru a întări siguranţa naţională.

„Credem că aceste măsuri sunt necesare pentru a le permite pasagerilor să călătorească în siguranţă”, declara Theresa May citată de Al Jazeera.

Pasagerilor le va fi interzis să aducă în bagajul de mână dispozitive precum telefoane, laptop-uri sau tablete dacă acestea depăşesc peste 16 cm în lungime, 9.3 cm lăţime şi 1.5 cm grosime. Acestea vor fi transportate doar în bagajele de cală.

Această decizie vina la o săptămână distanţă după ce a doua tentativă a preşedintelui Statelor Unite, Donald Trump, de a pune o restricţie de călătorie pentru mai multe ţări majoritar musulmane timp de şase luni. Ordinul prezidenţial a fost însă respins de mai multe curţi federale americane.

Marţi, Turcia a reacţionat spunând că va cere Statelor Unite să anuleze restricţia pentru dispozitivele electronice. „Subliniem faptul că această interdicţie nu va fi in folosul pasagerilor, dimpotrivă, ar trebui adoptat o măsură care să garanteze o permisivitate mai mare”, a declarat Ministrul Transporturilor din Turcia, Ahmet Arslan. Acesta a mai adăugat că, anual, peste 80 de milioane de zboruri pleacă din Instanbul, iar deja Turcia a luat toate măsurile de securitate necesare.

Jeffrey Price, un expert în securitatea aviatică, a atras atenţia că această măsură riscă să aducă mai multe dezavantaje. Marea Britanie a încercat o reglementare asemănătoare în 2006, în această perioadă furturile din bagaje crescând foarte mult.

Mai multe pentru tine:
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete