MAE transmite condoleanţe familiei senatorului John McCain, „un prieten constant al României“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul roman de Externe a transmis, duminică, pe Twitter, condoleanţe familiei senatorului John McCain,  afirmând că acesta a fost un prieten constant al României şi a sprijinit rolul acesteia în promovarea stabilităţii, a securităţii şi respectării principiilor democratice.

”Cele mai profunde condoleanţe familiei senatorului John McCain. El a fost un prieten constant al României şi a sprijinit rolul acesteia în promovarea stabilităţii, a securităţii şi respectării principiilor democratice. Moştenirea sa de curaj moral şi angajamentul faţă de democraţie rămân de referinţă!”, se arată într-un mesaj postat de MAE pe Twitter.

Senatorul John McCain s-a intersectat, de-a lungul carierei sale, în mai multe rânduri cu România şi cu oficiali români, în contextul aderării ţării noastre la NATO, a luptei anti-corupţie sau a campaniilor militare din străinătate, din postura de membru în Comisia de Apărare din Senatul SUA, notează mediafax.

În 2017, în contextul protestelor legate de modificarea legilor justiţiei,  McCain afirma, într-un comunicat de presă, că „România nu îşi poate permite să facă paşi înapoi în lupta anticorupţie“,  declarându-se profund îngrijorat de dezincriminarea anumitor infracţiuni de corupţie şi considerând că astfel vor fi subminate progresele semnificative înregistrate de România în acest domeniu, într-o perioadă de ameninţări crescânde la adresa democraţiei din Europa, venite din Rusia şi de la interpuşi.

La începtul acestei luni John McCain şi senatorul Christopher Murphy au adresat o scrisoare premierului Viorica Dăncilă, în care i-au cerut acesteia să nu facă paşi înapoi în lupta împotriva corupţiei.

Politicianul american republican John McCain, care a avut şase mandate de senator şi a fost candidat la preşedinţia Statelor Unite în 2008, a murit, sâmbătă,  de cancer la creier la 81 de ani. McCain a fost fiu şi nepot de amirali de marină americani şi a trecut prin aproape şase ani de captivitate şi tortură într-o închisoare din Vietnamul de nord, după ce avionul său a fost doborât în 1967, când el avea 31 de ani, în timpul unei misiuni de luptă.  

După ce au aflat din ce familie vine, nord-vietnamezii i-au oferit posibilitatea eliberării înainte de vreme, într-un truc care ar fi servit propagandei lor. McCain a refuzat oferta, spunând că ar trebui eliberaţi mai întâi cei capturaţi înaintea sa. A revenit în ţară cu cârje şi nu şi-a recăpătat niciodată întreaga mobilitate a braţelor şi a unui picior. 

Potrivit CNN, care a citat membri de familie, McCain a spus că nu vrea ca preşedintele Trump să participe la înmormântarea sa. McCain a criticat mai ales declaraţii considerate prea prietenoase ale lui Trump despre Rusia şi despre preşedintele rus Vladimir Putin.

Luna trecută, McCain a spus că „Putin nu este prietenul Americii, şi nici un simplu concurent. Putin este inamicul Americii – nu pentru că aşa vrem noi, ci pentru că aşa a ales el”. 

În 2017 McCain a dat în Senat votul decisiv pentru respingerea efortului lui Trump de a demola sistemul de asistenţă medicală conceput de Obama, înfuriindu-l pe Trump. 

Mai multe pentru tine:
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete