Localizarea lui bin Laden nu a fost posibilã numai cu ajutorul interogatoriilor dure, rectificã CIA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul interimar al CIA, Michael Morell, este de pãrere cã filmul despre eliminarea lui bin Laden exagereazã rolul jucat de tehnicile dure de interogatoriu folosite pe unii deţinuţi pentru a-l localiza pe liderul organizaţiei teroriste Al-Qaida, potrivit unui mesaj obţinut sâmbãtã de AFP.

Aceste tehnici, dintre care unele asimilate cu tortura - cum ar fi simularea înecului -, nu reprezintã singura sursã de informare, a precizat Michael Morell, considerat viitorul şef al CIA, în locul lui David Petraeus, demisionar.

El a ţinut sã facã aceste clarificãri pentru a corecta neadevãrurile apãrute, în opinia sa, în lung-metrajul “Zero Dark Thirty”, semnat de Kathryn Bigelow şi vãzut de critici drept un posibil câştigãtor al Premiului Oscar. 

“Filmul dã, într-adevãr, impresia cã tehnicile dure de interogatoriu care fãceau parte din fostul nostru program de detenţie şi interogatoriu au fost cruciale pentru a-l gãsi pe bin Laden. Aceastã impresie este falsã”, a declarat Michael Morell.

Tehnicile respective au fost interzise în 2009 de preşedintele Barack Obama.

El a ţinut sã precizeze cã “surse multiple” au permis localizarea fostului lider al organizaţiei teroriste, ucis pe data de 1 mai 2011 de un comando american în reşedinţa sa din localitatea pakistanezã Abbottabad.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG