Larry Nassar, fostul medic al echipei de gimnastică a SUA care a agresat peste 100 de sportive, înjunghiat în penitenciar

0
0
Publicat:

Larry Nassar, fost medic al echipei de gimnastică a SUA, condamnat la închisoare pe viaţă, a fost înjunghiat în penitenciarul unde îşi ispăşeşte pedeapsa, dar este în stare "stabilă", scrie Reuters, citată de Agerpres.

Larry Nassar. FOTO EPA EFE

Fără să menționeze identitatea victimei, Biroul Federal al Penitenciarelor a informat că un deţinut de la închisoarea Coleman (Florida) a fost atacat cu un cuţit duminică.

„Personalul de securitate a intervenit imediat pentru salvarea vieţii deţinutului. El a fost transportat la spital pentru tratament şi evaluare ulterioară", a spus purtătorul de cuvânt al biroului, Benjamin O'Cone, potrivit Reuters, care citează presa americană.

A fost demarată o anchetă internă este în plină desfăşurare, fiind anunţat şi FBI.

175 de ani de închisoare pentru agresarea a peste 100 de tinere gimnaste

Larry Nassar a primint, în 2018, o pedeapsă de 175 de ani pentru agresarea a peste 100 de tinere gimnaste, anonime sau campioane olimpice, în cel mai mare scandal din istoria sportului american.

Printre victimele sale se numără Aly Raisman, McKayla Maroney si Gabby Douglas, toate cele trei cu medalii olimpice în palmaresul lor.

Aly Raisman şi Jordyn Weiber au depus mărturie împotriva doctorului

Acuzațiile care i-au fost aduse lui Nassar (59 ani) în procesele intentate au zguduit lumea gimnasticii şi sportului american, antrenând plecarea mai multor responsabili ai federaţiei, care i-au permis acestuia să abuzeze tinerele gimnaste atât de multă vreme, în ciuda numeroaselor plângeri primite.

Larry Nassar a activat în perioada 1994-2016 în cadrul Federaţiei Americane de Gimnastică, al Comitetului Olimpic (USOC) şi al Universităţii de stat din Michigan.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi