Kamala Harris nu exclude o nouă candidatură pentru Casa Albă

0
Publicat:

Fosta vicepreşedintă americană Kamala Harris a declarat într-un interviu că ar putea „în cele din urmă” să candideze din nou la preşedinţie.

Kamala Harris, fost vicepreședinte SUA

Kamala Harris, care l-a înlocuit pe Joe Biden în poziţia de candidat democrat la preşedinţie în alegerile din 2024, dar a fost învinsă de Donald Trump, a declarat pentru BBC că nu a decis încă dacă va candida din nou la Casa Albă, scrie Agerpres.

Însă fosta senatoare în vârstă de 61 de ani a insistat că „nu şi-a terminat” cariera politică şi că tinerele sale nepoate vor vedea o femeie preşedinte în Biroul Oval „în timpul vieţii lor, asta e sigur”.

„Dacă aş fi ascultat sondajele…”

„Mi-am dedicat întreaga carieră serviciului public, este înrădăcinat în mine, şi există multe moduri de a servi”, a declarat Harris pentru postul de televiziune britanic într-un interviu care va fi difuzat integral duminică.

„Nu am decis ce voi face în viitor”, a adăugat ea.

Dar comentariile sunt cel mai puternic indiciu de până acum că Harris ar putea candida pentru a obţine învestitura Partidului Democrat pentru alegerile din 2028.

De asemenea, ea a minimalizat importanţa sondajelor care îi oferă şanse mici de succes. „Există tot felul de sondaje care spun lucruri foarte diferite”, a argumentat fosta senatoare din California, a cărei carieră politică a început ca procuror districtual de San Francisco. „Dacă aş fi ascultat sondajele, nu aş fi candidat la primul meu mandat sau la al doilea”, a adăugat ea.

„Mulţi au capitulat în faţa unui tiran”

Kamala Harris a criticat, de asemenea, conduita lui Donald Trump în primele 10 luni ale celui de-al doilea mandat şi i-a mustrat pe liderii de afaceri şi de instituţii americane, pe care i-a acuzat că au cedat prea uşor cerinţelor liderului de la Casa Albă.

„Sunt mulţi care au capitulat din prima zi, care se prosternează în faţa unui tiran, din mai multe motive, cred”, a declarat ea pentru BBC.

Printre aceste motive, ea a menţionat dorinţa „de a fi aproape de putere, deoarece ar putea dori să obţină aprobarea unei fuziuni sau să evite o anchetă”.

Acest interviu vine după publicarea memoriilor sale de luna trecută, în care a susţinut că era „imprudent” să i se permită lui Joe Biden, a cărui sănătate era incertă, să candideze pentru un al doilea mandat de preşedinte.

Mai multe pentru tine:
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate