John Kerry: „O criză bugetară prelungită riscă să afecteze poziţia SUA la nivel mondial”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O criză bugetară prelungită la Washington riscă să afecteze poziţia Statelor Unite pe plan global, avertizează secretarul de Stat american, John Kerry, aflat la summitul Forumului de cooperare Asia-Pacific (APEC), în Indonezia, informează AFP.

"În cazul în care criza se va prelungi sau dacă situaţia se va repeta, populaţia ar putea începe să pună sub semnul întrebării voinţa Statelor Unite de a se menţine pe primul loc şi capacitatea de a face acest lucru. Dar nu este cazul şi nu cred că se va întâmpla", a declarat Kerry într-o conferinţă de presă.

Casa Albă a anunţat vineri că preşedintele Barack Obama a anulat turneul în Asia din cauza crizei bugetare din Statele Unite. Secretarul de Stat John Kerry conduce delegaţiile americane în Indonezia şi Brunei, unde se desfăşoară reuniunile Forumului de cooperare Asia-Pacific (APEC) şi ASEAN (Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est).

Angajamentul Statelor Unite în Asia rămâne puternic, în pofida crizei bugetare de la Washington, a subliniat Kerry.

"Să fim foarte clari: situaţia de criză de la Washington nu va afecta în niciun fel angajamentul asumat faţă de partenerii noştri din Asia", a insistat Kerry la Bali.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!