Joe Biden, despre refuzul lui Trump de a-şi recunoaşte înfrângerea: „O ruşine”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Joe Biden, preşedintele-ales al Statelor Unite, FOTO Getty Images / Drew Angerer

Preşedintele-ales al Statelor Unite, Joe Biden, a catalogat refuzul lui Donald Trump de a-şi recunoaşte înfrângerea în alegerile prezidenţiale drept „o ruşine” în cadrul primei conferinţe de presă de la anunţarea rezultatelor, susţinută marţi. Biden a ţinut să-i asigure pe americani că va continua cu procesul de tranziţie.

„Cred că e o ruşine şi cred că nu va ajuta deloc moştenirea preşedintelui. Ştiu din discuţiile pe care le-am avut până acum cu liderii altor ţări că aceştia speră ca instituţiile democratice ale Statelor Unite vor fi văzute din nou ca puternice şi rezistente. Cred că până la urmă, lucrurile vor fi clare pe 20 ianuarie, iar de acum până atunci, speranţele şi aşteptările mele sunt că poporul american înţelege că are loc o tranziţie, chiar şi acei cetăţeni care l-au votat pe preşedintele în exerciţiu”, a declarat Joe Biden. 

Preşedintele-ales al Statelor Unite a anunţat că în ciuda refuzul administraţiei Trump de a semna hârtiile necesare pentru demararea oficială a tranziţiei, echipa sa îşi va continua eforturile. Biden plănuieşte organizarea urgentă a unui grup de lucru al cărui scop va fi combaterea pandemiei de COVID-19, începerea alegerii de membri ai cabinetului şi clarificarea paşilor următori pentru extinderea programelor de îngrijire medicală şi de reducere a costurilor în sistemul medical pentru acei cetăţeni afectaţi în mod deosebit de pandemie. 

Formal, refuzul semnării actelor de începere în mod oficial a perioadei de tranziţie se traduce pentru Biden în lipsa de fonduri publice pentru finanţarea tranziţiei. Suplimentar, cei din echipa sa nu vor putea să acceseze birourile instituţilor guvernamentale şi nici să obţină autorizaţile de securitate necesare pentru începerea activităţii după data de 20 ianuarie. 

„Faptul că nu vor să-şi recunoscă înfrângerea în acest moment nu are neapărat prea multe consecinţe asupra planurilor noastre şi a lucrurilor pe care le putem face până la data de 20 ianuarie”, a mai spus fostul vice-preşedinte american. Cu toate acestea, Biden recunoaşte că există două lucruri care ar fi de ajutor: accesarea informaţiilor clasificate şi a informărilor zilnice ale preşedintelui.  

Declaraţiile lui Joe Biden vin în contextul în care Donald Trump insistă că alegerile au fost fraudate şi el este câştigătorul de drept al scrutinului prezidenţial, neaducând vreo dovadă concludentă în acest sens. Suplimentar, cu câteva excepţii notabile - precum Mitt Romney şi Susan Collins - cei mai mulţi republicani rămân de partea preşedintelui. Mike Pompeo, secretarul de stat american, a declarat că va exista un al doilea mandat al lui Trump, iar Mitch McConnell, liderul senatorilor republicani, susţine că preşedintele în exerciţiu are tot dreptul să conteste în instanţă alegerile cu dovezi că votul a fost fraudat. 

Mai multe pentru tine:
De Meghan nici nu vrea să audă, însă pe Harry l-ar primi înapoi acasă oricând. Cât de perfid pare planul lui Kate!
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Confesiunile lui Dragoș Dolănescu, la 50 de ani. Totul despre soția lui din Costa Rica: „A avut grijă de fiul meu orfan de mamă”. Ce meserie are femeia cu inimă de aur?
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Ținutele care au făcut senzație la aniversarea PRO TV. Cum s-a îmbrăcat Mihaela Rădulescu la patru luni de la moartea lui Felix Baumgartner
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux