Joe Biden a greşit numărul victimelor unei tornade, evocând un bilanţ de o mie de ori mai mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Joe Biden, în vizită în Romţânia FOTO Eduard Enea

Vicepreşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a greşit numărul victimelor unei tornade din 2011, evocând un bilanţ de o mie de ori mai mare, într-un discurs susţinut vineri la Joplin, în statul american Missouri, relatează The Weekly Standard în ediţia electronică.

Într-un discurs susţinut în oraşul devastat în mai 2011 de o tornadă, Joe Biden a evocat 161.000 de victime, deşi bilanţul oficial a fost de 161 de morţi.

"S-au pierdut 161.000 de fraţi, surori, mame, taţi, fii, fiice şi bunici", a declarat vicepreşedintele american, cu ocazia ceremoniei oficiale de deschidere a unei şcoli refăcute după ce a fost distrusă de tornadă.

Potrivit, Washington Free Beacon, întreaga populaţie a oraşului Joplin era în 2013 de 50.789 de persoane.

Oraşul Joplin din statul american Missouri a fost devastat de o tornadă pe 22 mai 2011, care s-a soldat cu numeroase pagube materiale şi 161 de victime. 

Tornada a distrus liceul din Joplin şi două şcoli generale, devastând alte şapte clădiri publice. Pagubele au fost estimate la circa 150 de milioane de dolari.

Mai multe pentru tine:
Sarah Ferguson, o mamă regală de coșmar: își lăsa fiicele de izbeliște, pe mâna bonelor, sau le lua cu ea în vacanțe cu amanții
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Este Alexandra Stan însărcinată? De la ce a pornit isteria și cine este bărbatul cu care o relație discretă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă