Joe Biden a anunţat că 300 de milioane de doze de vaccin anti-Covid au fost administrate în 150 de zile de când a preluat funcţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Getty Images

Preşedintele american Joe Biden a anunţat vineri seară că 300 de milioane de doze de vaccin anti-Covid au fost administrate în 150 de zile de când a preluat funcţia, informează AP.

Biden a creditat oamenii de ştiinţă, companiile farmaceutice, poporul american şi eforturile guvernului său.

Preşedintele a precizat că această campanie de vaccinare a pregătit terenul pentru ca cei mai mulţi dintre americani să aibă o vară relativ normală, pe măsură ce economia se redeschide şi patronii fac angajări.

„Ne îndreptăm spre o vară foarte diferită faţă de cea de anul trecut. O vară strălucitoare, una de bucurie”, a spus el.

Deşi Biden a marcat un punct de referinţă, este posibil să nu reuşească să îndeplinească un altul - obiectivul său ca 70% dintre adulţii americani să fie cel puţin parţial vaccinaţi până pe 4 iulie.

Per ansamblu, aproximativ 168 de milioane de adulţi din SUA (65,1% din populaţia cu vârste de peste 18 ani) au primit cel puţin o doză de vaccin anti-Covid până vineri, potrivit Centrului pentru Controlul şi Prevenţia Bolilor.

Ritmul de vaccinare în SUA a scăzut semnificativ de la aproximativ 2 milioane de doze administrate zilnic, în urmă cu două luni.

Administraţia Biden insistă că şi dacă obiectivul de 70% nu va fi îndeplinit, acest lucru nu va influenţa mult revenirea de ansamblu a SUA, care este deja avansată faţă de previziunile făcute de preşedinte în urmă cu câteva luni.

Biden vrea să sărbătorească Ziua Independenţei ca „vară a eliberării” de coronavirus.

La începutul acestei săptămâni, Casa Albă a anunţat planuri pentru găzduirea lucrătorilor esenţiali şi familiilor lor pe Peluza Sudică, pentru o petrecere de 4 iulie cu grătar şi focuri de artificii. Sunt aşteptaţi mai mult de 1.000 de oameni la ceea ce va fi unul dintre cele mai mari evenimente din timpul administraţiei Biden.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”