Jared Kushner, ţinta criticilor în tabăra republicană după înfrângerea lui Trump

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Republicanii caută un ţap ispăşitor pentru înfrângerea lui Donald Trump la alegerile din 3 noiembrie, iar acesta pare a fi chiar ginerele său, Jared Kushner.

Donald Trump, în vârstă de 74 de ani, s-ar putea să rămână doar cu un singur mandat la Casa Albă. După o luptă crâncenă, miliardarul newyorkez a pierdut la 3 noiembrie în faţa democratului Joe Biden. Rezultatul acestei bătălii încă nu este validat, dar surprizele sunt puţin probabile, în ciuda agitaţiei post-electorale din tabăra preşedintelui în exerciţiu, care acceptă foarte greu înfrângerea.

De altfel, înfrângerea este foarte greu acceptată şi în Partidul Republican. Potrivit Daily Mail, republicanii caută un ţap ispăşitor, iar acesta pare a fi chiar ginerele lui Trump, Jared Kushner.

Unii republicani îl acuză pe soţul Ivankăi Trump, fiica preferată a preşedintelui în exerciţiu american, că a fost mai interesat de treburile de la Casa Albă decât de campanie, scrie ziarul britanic, citând surse apropiate dosarului.

Consilier special la Casa Albă, Jared Kushner este văzut ca un personaj cu o influenţă aparte asupra socrului său. Acesta ar domina discuţiile pe mai multe subiecte, mergând de la pacea în Orientul Mijlociu, la gestionarea pandemiei de COVID-19 şi până la organizarea campaniei.

Însă, spun sursele Daily Mail, Kushner s-a axat mai mult pe subiectul normalizării relaţiilor dintre Israel şi ţările arabe, încercând astfel să îmbunătăţească imaginea administraţiei Trump. În schimb, a pus campania propriu-zisă pe locul doi, ceea ce s-a resimţit în rezultatele sub aşteptări de la urne.

„Era ocupat să fie preşedinte”, a declarat un republican despre ginerele lui Trump, adăugând că acesta nu le-a ascultat îngrijorările.

Surse de la Casa Albă spun la rândul lor că se aşteptau la astfel de acuzaţii, întrucât Kushner a fost mereu alături de preşedinte. Totuşi, ele apără munca sa.

Dat învins în alegeri, Donald Trump refuză să admită acest lucru şi intenţionează să meargă până la capăt cu contestarea victoriei lui Biden, inclusiv în instanţă. El se axează acum pe denunţarea unor fraude la vot, dar nu aduce dovezi.

Totuşi, cel de-al 45-lea preşedinte al SUA ar putea ceda într-o zi, chiar la sfatul ginerelui său. Conform unor surse citate de CNN, Jared Kushner i-a transmis lui Donald Trump să ia în calcul acceptarea înfrângerii.

De altfel, premierul israelian Benjamin Netanyahu, aflat în relaţii bune cu Jared Kushner, l-a felicitat deja pe Biden pentru victorie şi i-a mulţumit lui Trump pentru colaborarea avută în cei patru ani de mandat la Casa Albă.

Joe Biden este deocamdată preşedintele ales al Statelor Unite. Alegerea sa trebuie confirmată în Colegiul Electoral, la 14 decembrie, apoi validată de Congres, la 6 ianuarie.

Mai multe pentru tine:
Regele Charles, mișcare istorică neașteptată, prima dată în 1428 de ani! Suveranul a numit o femeie în acest post cheie pentru Marea Britanie
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
„Nu vine Potopul lui Noe și nici Sfârșitul Lumii”. Specialiști în climatologie consideră că s-a ajuns la panică, în loc să se explice fenomenele
Cod roșu de ploi torențiale în București. La ce oră începe potopul, potrivit meteorologilor
Octavian Ursulescu rupe tăcerea. Ce relație era, de fapt, între Alexandru Arșinel și Stela Popescu? Mulți îi credeau soț și soție: „Un cuplu sudat numai pe scenă”
Trei zodii termină această săptămâna în forță. Norocul le surâde din plin, bunăstare și bogății pe bandă rulantă pentru acești native
Soacră mare la 92 de ani! Actrița Joan Collins și-a condus unicul fiu la altar
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Premierul polonez nu este interesat să-l predea Germaniei pe suspectul ucrainean responsabil de exploziile în cazul Nord Stream
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda