James Comey va depune mărturie public în Comisia de Informaţii din Senatul SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderii Comisiei de Informaţii din Senat au anunţat vineri că directorul demis al Biroului Federal de Investigaţii (FBI), James Comey, a acceptat să depună mărturie în mod public la o sedinţă a comisiei, care va avea loc după 29 mai - Ziua Eroilor în Statele Unite, transmite CNN.

”Comisia aşteaptă cu nerăbdare să primească mărturia fostului director cu privire la rolul său în dezvoltarea concluziei comunităţii de informaţii cu privire la amestecarea ruşilor în alegerile prezidenţiale din 2016, iar eu am speranţa că va reuşi să clarifice evenimentele recente pentru americani”, a declarat preşedintele republican al Comisiei pentru Informaţii, Richard Burr.

Între timp, vicepreşedintele democrat al comisiei a precizat că mărturia lui Comey ar putea să ”răspundă la o serie de întrebări, care au apărut după demiterea subită de către preşedinte a directorului FBI”.

Membrii comisiilor de informaţii au încercat în repetate rânduri să obţină o mărturie publică din partea lui Comey, mai ales după publicarea unui raport în care fostul director al FBI acuză că Donald Trump i-a cerut în mod deschis din luna februarie să renunţe la investigaţia care-l viza pe consilierul pentru securitate naţională de la Casa Albă, Michael Flynn.

Însă, mulţi congresmeni s-au îndoit că acesta va accepta să depună mărturie publică după numirea lui Robert Mueller ca procuror special pentru investigarea unor posibile legături dintre asociaţii campaniei Trump şi agenţii Kremlinului.

Mai multe pentru tine:
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Angela Similea, prea „îmbătrânită”, la 79 de ani? Stilistul Florin Burescu le dă peste nas cârcotașilor: „O adevărată doamnă, fără operații estetice”. Dieta artistei „Epocii de Aur”
Seturi cadou pentru femei care transformă sărbătorile în experiențe de răsfăț și lux – oferte eMAG de neratat, pentru orice buget
Theo Rose, invitată de soacră la un restaurant cu stele Michelin din Paris. Combinația alimentară modestă care a impresionat-o: „Ca la mama lui”
Top 15 coșuri cadou de sărbători în 2025-2026: cele mai bune recomandări, reduceri și idei premium de neratat
Cerceii candelabru cu care a apărut Prințesa Catherine sunt spectaculoși. Ce poveste emoționantă se ascunde în spatele lor
Cadoul ideal pentru bărbați: cele mai bune ceasuri de Crăciun la prețuri Chillmas Deals cu reduceri de până la 92%
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești