Ipostază neobişnuită pentru Melania Trump. Prima-doamnă a SUA s-a înfuriat după menţionarea numelui fiului ei într-o audiere: „Să-ţi fie ruşine“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prima-doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, a ieşit din rezerva sa obişnuită şi a criticat vehement o profesoară universitară care l-a menţionat pe fiul său Barron într-o audiere legată de procedura de destituire a actualului lider de la Casa Albă.

Audiată în Comisia pentru Afaceri Juridice din Camera Reprezentanţilor, Pamela Karlan, de la Universitatea Stanford, l-a acuzat pe Donald Trump că a comis „un abuz de putere deosebit de grav“ prin faptul că i-a dat de înţeles preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski să favorizeze deschiderea unei anchete împotriva fiului fostului vicepreşedinte american Joe Biden, ceea ce l-ar fi ajutat în scrutinul prezidenţial din toamna anului viitor. Într-o conversaţie telefonică purtată în iulie, Trump i-ar fi sugerat lui Zelenski să facă acest lucru în schimbul prelungirii ajutorului militar american, esenţial pentru Ucraina în lupta sa cu separatiştii proruşi din regiunile Doneţk şi Lugansk.

Karlan a subliniat că Legea fundamentală a Statelor Unite nu îi dă preşedintelui ţării puterea unui rege absolut. „Donald Trump îl poate numi pe fiul său Barron, dar nu îl poate face baron“, a glumit ea.

Acest joc de cuvinte a înfuriat-o pe Melania Trump, care a ieşit din rezerva sa obişnuită şi a criticat-o vehement pe profesoara de la Stanford.

„Un copil minor merită să-i fie respectată viaţa privată şi trebuie ţinut departe de politică“, a reacţionat pe Twitter prima-doamnă a Statelor Unite.

„Pamela Karlan, ar trebui să-ţi fie ruşine de plecăciunile tale politice, evident partizane, şi de folosirea unui copil pentru aşa ceva“, a continuat fostul manechin. Donald Trump a preluat la rândul său acest mesaj pe contul său de Twitter.

Barron Trump, în vârstă de 13 ani, este al cincilea copil al lui Donald Trump şi singurul copil al actualei sale soţii.

Unii aleşi republicani i-au luat apărarea Melaniei Trump. „Atacul la adresa lui Barron Trump, un minor, nu dă credibilitate argumentelor dumneavoastră“, a declarat Matt Gaetz. Acesta a întrebat-o apoi pe profesoară despre donaţiile sale în favoarea mai multor candidaţi democraţi.

Pamela Karlan şi-a prezentat scuze pentru faptul că a menţionat numele fiului cel mic al lui Donald Trump, dar a refuzat să revină asupra fondului jocului său de cuvinte.

Pamela Karlan FOTO EPA-EFE

Alţi doi colegi de-ai săi consideră că ancheta în vederea destituirii lui Donald Trump este justificată, chiar necesară pentru a proteja democraţia americană.

„Dacă nu putem inculpa un preşedinte care îşi foloseşte puterea în scopuri personale, atunci nu mai trăim într-o democraţie, ci într-o monarhie sau o dictatură“, a apreciat Noah Feldman, profesor de drept la Harvard.

„În cazul în care Congresul nu-l destituie, procedura de destituire îşi va fi pierdut tot sensul, la fel ca garanţiile constituţionale menite să împiedice instalarea unui rege pe teritoriul american“, a subliniat Michael Gerhardt, de la Universitatea din Carolina de Nord.

Cei trei experţi, chemaţi la audieri de majoritatea democrată din Camera Reprezentanţilor, au fost contrazişi de către un confrate, invitat de către republicani. Jonathan Turley, de la Universitatea George Washington, a deplâns o lipsă de „probe directe“ împotriva preşedintelui şi „graba“ democraţilor. În această dezbatere, „există mult mai multă furie decât raţiune“, a adăugat el.

Democraţii sunt convinşi că Trump a făcut abuz de putere prin condiţionarea acordării ajutorului militar Ucranei de deschiderea unei anchete împotriva lui Hunter Biden, fiul unui rival de temut pentru liderul de la Casa Albă în următorul scrutin prezidenţial, prevăzut să aibă loc la începutul lui noiembrie 2020.

După două luni de anchetă şi audierea a 17 martori, ei au dat asigurări, marţi, că au adunat „probe copleşitoare“ în dosarul acuzării.

Republicanul Donald Trump, care neagă că a exercitat presiuni asupra lui Volodimir Zelenski, a denunţat miercuri o „glumă“ democrată, „rea“ pentru ţară.

Totodată, parlamentarii americani au început dezbaterea juridică în scopul de a stabili dacă acţiunile lui Trump corespund vreunuia dintre motivele destituirii prevăzute în Constituţie, şi anume „trădare, corupţie sau alte infracţiuni şi delicte majore“.

Mai multe pentru tine:
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
PSD îl amenință pe Bolojan cu moțiunea de cenzură: „Să plece! Cineva trebuie să își asume”
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
„Profesorul Apocalipsă”, consilierul lui Putin, amenință cu un al treilea război mondial: „Marea Britanie va fi distrusă cu arme nucleare”
Directorul unei școli s-a stins din viață subit, la 35 de ani. Cutremurător ce mesaj a transmis înainte de moarte: „Lupți pentru 5 minute de viață”
Cauza morții medicului Ștefania Szabo, găsită fără viață în Spitalul de Urgență Buzău. Prima ipoteză plauzibilă și reacția Colegiului Medicilor
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO