INFOGRAFIE Calvarul fetelor răpite: poliţia, acuzată de neglijenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Casa groazei” din Cleveland FOTO Reuters

La o zi după ce fetele răpite în Cleveland s-au întors la familiile lor au început să apară primele indicii care arată că poliţia americană a dat din nou greş. Deşi l-au interogat în 2004 pe principalul suspect, poliţiştii din Cleveland n-au reuşit să curme chinul pe care l-au trăit zece ani cele trei răpite.

„Avem multe întrebări fără răspuns. Cum au fost răpite şi cum de n-au fost găsite atâta timp?“, s-a întrebat primarul oraşului, Frank Jackson, care a recunoscut marţi că e nevoie de timp pentru a investiga ce s-a întâmplat în cei zece ani în care femeile au fost sechestrate.

Deşi autorităţile susţin că n-au primit niciodată vreun pont în legătură cu ce se întâmpla în casa lui Ariel Castro (52 de ani), principalul suspect în acest caz, vecinii bărbatului spun că au alertat poliţia de câte ori au observat ceva suspect.

Mărturiile oamenilor care locuiesc în apropierea casei groazei, unde Amanda Berry, Gina
DeJesus şi Michelle Knight au fost bătute, violate, private de lumină şi tratate asemeni unor animale, sunt de-a dreptul cutremurătoare.

Ţinute în lesă, în pielea goală

Elsie Cintron, care locuieşte la trei case de proprietatea lui Ariel Castro, spune că în urmă cu mulţi ani fiica ei a văzut o femeie dezbrăcată târându-se în patru labe în grădină, dar când a sunat la poliţie „aceştia nu au luat-o în serios“. Deşi scenariul pare unul fantezist, informaţia e confirmată şi de câteva femei care locuiesc într-un bloc vecin şi care spun că au văzut trei tinere dezbrăcate, cu lese la gât, care erau abuzate de nişte bărbaţi. Femeile spun că au aşteptat două ore, însă poliţia nu a venit să verifice casa lui Castro. Un alt vecin,

Israel Lugo, a declarat pentru „USA Today“ că în noiembrie 2011 a sunat la poliţie după ce sora lui a văzut în curtea casei lui Castro o tânără ţinând în braţe un copil care striga după ajutor. Poliţiştii s-au dus acasă la Castro, au bătut de câteva ori la uşă, dar nimeni nu le-a răspuns.

Violate şi însărcinate

Cele trei femei răpite au rămas însărcinate de mai multe ori după ce au fost violate de fraţii Castro, însă au pierdut sarcinile din cauza abuzurilor la care erau supuse de portoricani, afirmă surse din cadrul poliţiei care susţin că ar fi vorba de cinci sarcini. Dintre acestea, doar una a fost dusă până la capăt, Amanda Berry dând naştere, în urmă cu şase ani, unei fetiţe. Una dintre victime a suferit trei avorturi deoarece era subnutrită, informează „Daily Mirror“.

În casa lui Castro, poliţiştii au descoperit lanţuri şi corzi. „Avem confirmarea că ele au fost legate şi am găsit lanţuri şi corzi în hol“, a declarat şeful poliţiei locale, Michael McGrath.

Cu o zi înainte, poliţia din Cleveland a recunoscut că a fost acasă la Castro de câteva ori, însă niciodată hispanicul nu a fost arestat. În ianuarie 2004, pe când Castro lucra ca şofer de autobuz, poliţiştii
l-au interogat pe portorican în legătură cu un băiat pe care îl lăsase într-o staţie de autobuz greşită. Bărbatul nu a fost pus sub acuzare.

După zece ani, victimele şi-au revăzut familiile

Miracolele există“, „Suntem atât de fericiţi“ şi „Niciodată nu ne-am pierdut speranţa“ au fost doar câteva dintre mesajele pe care le-a primit, prin intermediul paginii sale de Facebook, Amanda Berry, femeia sechestrată care a profitat de absenţa răpitorilor pentru a striga după ajutor. La câţiva kilometri distanţă, veranda casei lui Georgina DeJesus a fost umplută de baloane, în timp ce de gard încă atârna un anunţ cu dispariţia ei, lipit în urmă cu nouă ani. Sora Georginei spune că tânăra şi-a petrecut prima zi acasă în sânul familiei şi că e „bine- dispusă“. Mama lui Michelle Knight a declarat că încă nu şi-a văzut fiica, însă a spus că i-a dus dorul în toţi aceşti ani.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesele aventuriere care au distrus Franța. Greșeala fatală comisă de trei femei de mare rang
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile