Încercarea de trecere ilegală în SUA a unor români, soldată cu 8 morți, inclusiv a unui bebeluș

0
Publicat:

Tragedia de pe râul St. Lawrence a scos la suprafață trupurile neînsuflețite a altor două persoane, între care un bebeluș. Acestea fuseseră date dispărute în decursul zilei de joi, când polițiștii canadieni au descoperit șase cadavre. Cetățenii canadiano-români și indieni, încercau să ajungă, în mod ilegal, în Statele Unite.

8 persoane au murit într-o încercare de trecere ilegală în SUA FOTO Shutterstock

Poliția canadiană a anunțat că numărul victimelor care și-au pierdut viața încercând să traverseze, în mod fraudulos, granița dintre Canada și SUA, se ridică la opt. După ce, joi, au fost găsite șase cadavre, inclusiv al unui copil mai mic de trei ani, alte două persoane au fost găsite decedate, în decursul zilei de vineri. Este vorba despre un bebeluș și o femeie. Ambii fuseseră dați dispăruți.

Alte două cadavre au fost recuperate, un bebeluş, cetăţean canadian de origine română, şi o femeie adultă despre care se crede că este cetăţean indian, a declarat presei Shawn Dulude, şeful serviciului de poliţie al comunităţii indigene Mohawk din rezervaţia Akwesasne, Canada.

Un bărbat este dat dispărut

Evenimentul tragic, în care au fost implicate două familii: una canadiano-română, cealaltă indiană, s-ar fi produs în noaptea de miercuri spre joi.

Dulude a declarat că nu crede că mai există alte cadavre, dar caută un bărbat de 30 de ani, dispărut, Casey Oakes. Barca sa a fost găsită în apropierea zonei din care au fost recuperate victimele.

În cursul zilei de vineri, adjuncta şefului poliţiei locale, Lee-Ann O'Brien, a declarat că se pare că victimele provin din două familii, una indiană şi una română, care încercau să ajungă ilegal în SUA.

Cel puţin doi copii cu paşapoarte canadiene se numără printre victime, a precizat poliţia, care aşteaptă rezultatele autopsiei şi ale testelor toxicologice de la Montreal, pentru a stabili cauza morţii.

Zona, populară pentru migrații ilegale

Preşedintele american, Joe Biden, şi premierul canadian, Justin Trudeau, au convenit săptămâna trecută să-i oprească pe solicitanţii de azil care vin în Canada de-a lungul întregii frontiere dintre cele două ţări şi nu doar la punctele oficiale de trecere a frontierei, spre deosebire de ceea ce se întâmpla înainte. Acest acord a fost puternic criticat de grupurile pentru drepturile migranţilor, care consideră că îi expune la un risc mai mare pe cei care încearcă să vină în Canada.

Poliţia locală a precizat însă că acordul care a închis o trecere neoficială de frontieră numită Roxham Road, în Quebec, nu ar trebui să fi fost un factor în tragedia celor două familii, dat fiind că acestea încercau să meargă spre SUA, nu să intre în Canada.

Rezervaţia Akwesasne se întinde pe ambele maluri ale râului St. Lawrence, în Ontario şi Quebec pe partea canadiană şi New York în SUA. Pentru a combate contrabanda de persoane şi bunuri, poliţia locală monitorizează fluviul în permanenţă cu fonduri din Quebec.

Tot mai multe persoane au folosit zona Akwesasne pentru a încerca să intre ilegal în SUA, cu 80 de interceptări înregistrate de la începutul anului, iar majoritatea au fost indieni sau români, a declarat Dulude.

Ceea ce ştim este că aceste treceri sunt uneori facilitate de populaţia locală, adesea tineri vulnerabili care caută să facă bani şi sunt exploataţi de organizaţii criminale, a adăugat el.

În noaptea de miercuri spre joi, când probabil familiile au încercat să traverseze râul într-o barcă descrisă ca fiind „foarte mică, vremea era rea, cu ploaie, lapoviţă şi mult vânt.

Trudeau a calificat decesele drept „sfâşietoare”.

Trebuie să înţelegem corect ce s-a întâmplat, cum s-a întâmplat şi să facem tot ce putem pentru a ne asigura că diminuăm riscurile ca acest lucru să se întâmple din nou, a declarat el reporterilor din Moncton, New Brunswick.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie