Înainte de întâlnirea cu Trump, serviciile secrete americane se chinuie să-i facă profilul psihologic lui Kim Jong-un

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Experţi din serviciile secrete americane încearcă să-i creioneze un profil psihologic dictatorului nord-coreean Kim Jong-un pentru a-i oferi preşedintelui Donald Trump un avantaj dacă va avea loc mult trâmbiţata întâlnire dintre cei doi, scrie  Reuters.

Dar misiunea lor - de a-l descifra pe liderul nord-coreean - despre care puţină lume chiar ştie ceva - este extraordinar de grea.

În parte, ei se bazează pe impresia pe care şi-a făcut-o despre el directorul CIA, Mike Pompeo, care acum câteva săptămâni a devenit primul oficial din Administraţia Trump care s-a întânit cu Kim. 

Pompeo, desemnat de Trump pentru a prelua frâiele dilomaţiei americane, s-a întors de la Phenian cu impresia că tânărul lider nord-coreean este ”un tip deştept care îşi face temele” înainte de discuţii, potrivit unui oficial american. 

Potrivit surselor Reuters, profilul personalităţii lui Kim Jong-un va include şi informaţiile adunate după discuţii cu alţii care au interacţionat cu Kim: fostul star NBA Dennis Rodman, foşti colegi de la şcoala elveţiană la care a studiat şi emisari sud-coreeni. 

Misiunea este grea în special din cauza penuriei de spioni şi de informatori de la faţa locului şi a dificultăţii spionajului cibernetic într-o ţară unde utilizarea internetului este minimală. 

Consensul care începe să apară în SUA este similar cu concluzia la care au ajuns mulţi experţi din afară. El este considerat drept un ”actor raţional”, spun oficiali americani, nu drept un ”ţăcănit total” (total nut job), cum l-a calificat mai demult Trump. 

El îşi doreşte să devină cineva pe scena internaţională, dar principalul scop este ”supravieţuirea regimului” şi perpetuarea dinastiei sale, ceea ce sugerează că va fi greu să fie convins să renunţe complet la arsenalul nuclear, spun sursele Reuters. 

El este destul de necruţător ca să-şi execute rudele, dar acum se simte că are controlul puterii destul de bine pentru a risca o întâlnire cu Trump. 

În privinţa personalităţii sale, se crede că seamănă mai mult cu bunicul Kim Ir Sen decât cu tatăl său, Kin Jong-il. 

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a sugerat, luni, că viitoarea sa întâlnire cu liderul regimului de la Phenian, Kim Jong-un, ar putea avea loc în ”Casa Păcii”, situată la graniţa dintre Coreea de Nord şi Coreea de Sud, relatează site-ul agenţiei Yonhap.

 ”Numeroase ţări sunt luate în considerare pentru întâlnire, însă ar fi Casa Păcii, de la graniţa dintre Coreea de Nord şi Coreea de Sud, un loc mai reprezentativ, important şi durabil decât o ţară terţă?”, a scris Trump pe Twitter.

Întâlnirea dintre Trump şi Kim Jong-un ar urma să aibă loc la sfârşitul lunii mai sau la începutul lunii iunie.

”Casa Păcii” este locul în care s-a desfăşurat şi summitul istoric de săptămâna trecută la care au participat Kim Jong-un şi preşedintele Coreei de Sud, Moon Jae-in. 

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort