Hillary Clinton se opune exploatării petrolului în Oceanul Arctic, distanţându-se de Barack Obama

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hillary Clinton, favorită în cursa Partidului Democrat american pentru stabilirea candidatului la preşedinţia SUA, se opune exploatării resurselor petroliere în regiunea arctică, distanţându-se astfel de linia politică a Administraţiei Barack Obama.

La doar câteva ore după ce Administraţia Obama a definitivat planurile de a permite exploatarea resurselor petroliere în Oceanul Arctic, Hillary Clinton a transmis prin Twitter că se opune planurilor.

"Zona arctică este o comoară unică. Ţinând cont de datele existente, riscul demarării procedurilor de exploatare a resurselor petroliere nu merită asumat", a declarat Clinton, potrivit CNN.

În luna mai, Administraţia de la Washington a aprobat o solicitare controversată a companiei Shell privind începerea exploatării zăcămintelor de petrol din largul coastelor statului Alaska, în Oceanul Arctic, în ceea ce este o victorie pentru industria petrolieră şi o înfrângere pentru organizaţiile ecologice. La acea vreme, Hillary Clinton exprima scepticism în legătură cu acest plan.

Luni, Administraţia democrată de la Washington a anunţat definitivarea planului, care prevede activităţi extinse de exploatare a resurselor petroliere în Oceanul Arctic.

Decizia Departamentului american de Interne a generat furia organizaţiilor ecologice care cer de ani de zile blocarea propunerilor de extragere a petrolului din zona Arctică. Un incident de genul poluării produse în 2010 în Golful Mexic ar avea consecinţe grave în Oceanul Arctic. În 2010, o platformă petrolieră - Deepwater Horizon - a explodat în Golful Mexic, omorând 11 muncitori şi generând scurgerea a milioane de barili de petrol în apă.

Compania Shell cerea de ani întregi autorizaţie pentru a exploata zăcăminte în apele reci ale Mării Chukchi, unde specialiştii estimează că sunt 15 miliarde de barili de petrol.

Specialiştii atrag atenţia că Marea Chukchi este unul dintre cele mai periculoase medii pentru extragerea petrolului. Zona este foarte departe de orice aşezare umană, cea mai apropiată staţie a Pazei de Coastă care poate interveni în cazul unui accident fiind la 1.600 de kilometri.

Mai multe pentru tine:
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”