Furie la Beijing. China, obligată de SUA să-şi închidă consulatul de la Houston. Mike Pompeo invită la crearea unei coaliţii mondiale antichineze

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mike Pompeo FOTO AFP

China a anunţat miercuri că a fost obligată de către Statele Unite să-şi închidă Consulatul de la Houston, Texas, o acţiune calificată drept „provocatoare”, relatează AFP.

Este vorba despre o provocare politică lansată în mod unilateral de partea americană, care încalcă grav dreptul internaţional”, a denunţat în faţa presei un purtător de cuvânt al diplomaţiei chineze, Wang Wenbin.

China condamnă ferm această acţiune scandaloasă şi nejustificată”, a subliniat purtătorul de cuvânt, care a ameninţat Washingtonul cu „represalii”.

Wang Wenbin nu a precizat care este motivul invocat de administraţia lui Donald Trump în vederea închiderii consulatului chinez.

Mai multe publicaţii de la Huston dezvăluie că pompieri au fost chemaţi marţi la sediul Consulatului Chinei cu privire la documente care ar fi fost arse în curtea clădirii.

Poliţia din Houston a anunţat, într-un mesaj postat pe Twitter, că s-a observat fum, dar că forţele de ordine „nu au fost autorizate să intre” în incinta consulatului.

China are cinci consulate în Statele Unite. Consulatul de la Houston a fost deschis în 1979.

Această decizie intervine pe fondul unor tensiuni exacerbate între cele două puteri pe mai multe fronturi - legea controversată cu privire la securitatea naţională impusă Hong Kongului, acuzaţii de spionaj, situaţia drepturilor omului în regiunea Xinjiang (nord-vest) şi pandemia de COVID-19, notează AFP, potrivit news.ro.

Mike Pompeo, discurs dur la adresa Partidului Comunist Chinez

Pe de altă parte, şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo a invitat marţi comunitatea internaţională la crearea unei coaliţii internaţionale antichineze, atrăgând atenţia asupra „ameninţării” reprezentate de Partidul Comunist Chinez (PCC).

Aflat la Londra, Pompeo s-a pronunţat pentru construirea unei coaliţii mondiale pentru a contracara „ameninţarea” reprezentată de PCC. Potrivit secretarului de Stat americane, Beijingul a exploatat pandemia de COVID-19 pentru a-şi promova propriile interese.

El a calificat China o ţară agresivă, referindu-se la revendicările ei din Marea Chinei de Sud, dar şi diferendul cu India.

„Sperăm să putem construi o coaliţie care înţelege această ameninţare şi se va strădui colectiv să convingă Partidul Comunist Chinez că nu este în interesul său să aibă acest gen de comportament”, a declarat Mike Pompeo într-o conferinţă de presă alături de ministrul britanic de Externe Dominic Raab.

„Vrem ca fiecare ţară dornică de libertate şi de democraţie să înţeleagă ameninţarea pe care o reprezintă pentru ea Partidul Comunist Chinez”, a spus el, citat de Reuters.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare