Fox News: Peste 60 de republicani îi cer lui Biden să treacă un test de inteligență

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentarii și-au exprimat îngrijorarea cu privire la „starea cognitivă actuală” a președintelui SUA după ce acesta și-a anunțat decizia de a candida pentru realegerea sa în funcție.

Foto: Arhiva Adevărul

Peste 60 de republicani din Camera Reprezentanților SUA cer printr-o scrisoare, liderului american Joe Biden să treacă un test de inteligență sau să refuze să participe la cursa prezidențială. Scrisoarea congresmanilor a fost distribuită vineri de postul american de televiziune Fox News.

Parlamentarii și-au exprimat îngrijorarea cu privire la starea cognitivă prezentă a actualului președinte american și la capacitatea sa de a servi un alt mandat ca președinte după ce acesta și-a anunțat decizia de a candida pentru realegere. „Credem că, indiferent de sex, vârstă sau partid politic, toți președinții ar trebui să se documenteze și să demonstreze o sănătate deplină din punctul de vedere al capacității mentale”, au spus cei 61 de republicani în scrisoare.

Deși ați avut două examene clinice privitoare la starea dumneavoastră fizică, în timpul președinției dumneavoastră, 19 noiembrie 2021 și 16 februarie 2023, nu există niciun indiciu că ați susținut vreun examen clinic care să vizeze starea dumneavoastră mentală, iar dacă ați făcut-o, rezultatele au fost ascunse publicului”, au continuat parlamentarii.

Potrivit acestora, lipsa unui test al abilităților mentale ale președintelui „provoacă îngrijorare publicului american”. Congresmenii au reamintit în cererea lor că de la începutul președinției lui Biden i-au scris deja acestuia trei astfel de scrisori prin care îl îndemnau să se supună unui test psihic, dar nu au primit un răspuns de la șeful statului. „În timp ce tu și angajații tăi ignorați aceste solicitări, poporul american continuă să se îndoiască de abilitățile tale mentale și cognitive și își pierd încrederea în capacitatea ta de a conduce țara”, spun republicanii. Ei au citat rezultatele unui sondaj de la Universitatea Harvard, conform căruia 57% dintre respondenți nu îl consideră pe Biden „apt din punct de vedere mental pentru președinție sau se îndoiesc de abilitățile sale mentale”.

Următoarele alegeri prezidențiale din SUA sunt programate pentru noiembrie 2024. Pe 25 aprilie, Biden a anunțat că va cere realegerea în cea mai înaltă funcție guvernamentală. 

Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”