FOTO X-Plane, viitoarea armă de top a aviaţiei militare americane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Armata americană a dezvăluit conceptele militare ale unui nou tip de avion, aeronavă comparată cu „Sfântul Graal” al aviaţiei. Proiectul Statelor Unite ale Americii vizează construirea unei aeronave care va putea decola şi ateriza precum un elicopter şi va zbura precum un avion – concept îndelung studiat de experţi.

Viitoarea aeronavă are deja un nume, VTOL X-Plane, iar modelul este aşteptat să fie ales până în 2015 şi primele teste de zbor să fie efectuate în 2017, relatează ziarul britanic „The Daily Mail” pe pagina sa online.

Defense Advanced Research Projects Agency (DARPA), agenţia Departamentului Apărării SUA cu rolul de a dezvolta noi tehnologii pentru forţele armate, a desemnat patru firme în competiţia pentru crearea modelului potrivit conceptului de elicopter şi avion în aceeaşi aeronavă.

„Timp de mai multe generaţii, noile modele potrivite pentru decolarea şi aterizarea aeronavelor au fost incapabile de viteze mari fără a sacrifica anduranţa, eficienţa sau practicabilitatea” dispozitivului de zbor, au precizat reprezentanţii agenţiei. „Programul VTOL X-Plane îşi propune să depăşească aceste provocări prin combinarea inovatoare a aripilor fixe cu cele rotative”, au adăugat specialiştii.

Companiile desemnate de DARPA sunt Aurora Flight Sciences Corporation, Boeing, Karem Aircraft şi Sikorsky Aircraft Corporation.
Următoarea provocare în cadrul proiectului VTOL X-Plane va avea loc în 2015, când va fi ales modelul cel mai potrivit dintre propunerile celor patru companii, urmând ca în 2017 să aibă loc primele teste de zbor. În cele din urmă, dacă aşteptările specialiştilor sunt îndeplinite, urmează producţia şi integrarea aeronavelor în efectivele militare ale armatei americane.

„Integrarea acestor capacităţi într-o singură aeronavă a fost «Sfântul Graal» al aviaţiei militare”, a declarat Dan Newman, liderul echipei Boeing.

 

Mai multe pentru tine:
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova