Fostul şef de campanie al lui Trump, Paul Manafort, un mincinos înveterat, potrivit acuzării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul şef de campanie al lui Donald Trump, Paul Manafort, ”a minţit şi a încurajat minciuna” cu scopul ascunderii unor milioane de dolari fiscului american, iar apoi în vederea obţinerii unor împrumuturi ”grase”, atunci când fondurile provenind din Ucraina au început să lipsească, a subliniat miercuri acuzarea în prezentarea rechizitoriului, relatează AFP.

Acest dosar ”este înţesat de minciuni”, a insistat procurorul Greg Andres la tribinalul din Alexandria, în apropiere de Washington.

Un fost consultant politic de renume, Paul Manafort, în vârstă de 69 de ani, este primul care se confruntă cu un proces ce decurge din ancheta explozivă a lui Robert Mueller, procurorul special însărcinat cu dosarul rus.

Însă faptele care-i sunt reproşate sunt anterioare şi nu au legătură cu alegerile prezidenţiale americane din noiembrie 2016. Acest proces ultramediatizat nu este, însă, mai puţin stânjenitor pentru preşedintele Donald Trump, care a denunţat miercuri o ”vânătoare de vrăjitoare”.

Adresându-se celor 12 juraţi, după două săptămâni marcate de o prezentare pe alocuri aridă a sute de documente, Andres a declarat că ”nu este nevoie să fii expert în drept fiscal” pentru a înţeţege că fostul lobbyst este vinovat.

”Domnul Manafort a minţit pentru a-şi păstra banii când avea bani, apoi domnul Manafort a minţit pentru a obţine bani atunci când nu mai avea bani”, a subliniat el, sub privirile acuzatului, în deschiderea unui rechizitoriu de aproximativ o oră şi 45 de minute.

Acuzarea a prezentat în timpul procesului cheltuielile exorbitante ale acestuia - haine din piele de piton, case luxoase, munte de flori care formau iniţiala sa ”M”.

Însă aici nu este vorba despre judecarea ”averii domnului Manafort (...). În această ţară, nu este o crimă să fii bogat”, a subliniat Andres. ”Ne aflăm în această sală de şedinţă pentru că el nu a (...) declarat venituri” care au plătit ”maşinile, costumele, apartamentele” respective.

În perioada 2010-2014, Manafort ”poseda” şi ”controla” 31 de conturi bancare în străinătate, prin care au trecut ”peste 60 de milioane de dolari”, a explocat el. Din acest total, 15 milioane de dolari au servit la finanţarea ”cheltuielilor sale şi ale familiei sale”.

Subliniindu-i formarea de avocat, Andres a declarat că ”domnul Manafort cunoştea legea, dar cu toate acestea a încălcat-o”, după care i-a îndemnat pe juraţi să îl găsească vinovat de cele 18 capete de acuzare, în faţa unor probe ”copleşitoare”.

Apărarea urma să-şi prezinte pledoaria miercuri după-amiaza (ora locală), urmată de un răspuns al procurorilor, iar apoi de instrucţiuni ale judecătorului T.S Ellis către juraţi. Juraţii urmează să se retragă pentru a delibera, încă de miercuri sau joi. Ei ar putea să dea verdictul până la sfârşitul săptămânii.

ACTIVITĂŢI ÎN UCRAINA

Apărarea nu a chemat pe nimeni la bară, în contextul în care procurorii au făcut să defileze peste 20 de martori, cu scopul de a încerca să demonstreze că Paul Manafort a ascuns fiscului milioane de dolari, majoritatea obţinuţi din activităţile sale în favoarea fostului preşedinte ucrainean prorus Viktor Ianukovici, susţinut de Moscova.

Fostul lobbyst este acuzat, de asemenea, de fraudă bancară, din cauză că le-a ascuns autorităţilor existenţa unor conturi în străinătate - majoritatea în Cipru - şi că a minţit bănci cu privire la finanţele sale, cu scopul de a obţine împrumuturi, după ce Viktor Ianukovici - ”găina (sa) cu ouă de aur”, potrivit procurorilor - a fugit din Ucraina.

Manafort respinge toate acuzaţiile.

El nu a prezentat niciun martor, pentru că ”avocaţii săi şi el au apreciat că au lăsat suficient loc îndoielii”, în spiritul juraţilor, în cursul contra-interogatoriului martorilor acuzării, declară pentru AFP Jacob Frenkel, un fost procuror american şi asociat al cabinetului de avocatură Dickinson Wright.

Mai ales în cursul contra-interogatoriului lui Richard Gates, un fost asociat care a recunoscut că s-a înţeles cu Paul Manafort să ascundă milioane de dolari fiscului american şi că i-a furat sute de mii de dolari.

Richard Gates, în vârstă de 46 de ani, coopereazp cu Robert Mueller după ce a acceptat să pledeze vinovat, printr-o înţelegere, în februarie.

”Dacă juriul decide că Rick Gates este responsabil sau dacă îndoiala s-a instalat în spiritul unui singur jurat, este suficient ca el să nu-l condamne pe domnul Manafort”, avansează Jacob Frenkel.

Procurorul a depus, astfel, eforturi să apere credibilitatea martorului său, acuzând apărarea că l-a interogat cu privire la o relaţie ”veche de peste zece ani” în locul ”delictelor” pe care l-ar fi ajutat pe Manafort să le comită. ”Să fi făcut, oare, asta, pentru a vă deturna” de la faptele judecate aici? a declarat el adresându-se juraţilor.

Între cele aproximativ 30 de persoane vizate de Robert Mueller, din care majoritatea sunt ruşi, Paul Manafort este singurul american care a refuzat să încheie un acord cu justiţia pentru a evita un proces.

El urmează să înfrunte un al doilea proces în septembrie.

Mai multe pentru tine:
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Relația Dacianei Sârbu cu Alex Ghionea. Cine este, de fapt, noul partener și ce dosar penal are pe rol
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată